Povesti video pentru copii

de Petre Ispirescu

A fost odata un imparat si o imparateasa. In casatoria lor ei au trait ca fratii, si numai o fata au fost facut. Ca si muma-sa, aceasta fata, din nastere, era cu o stea in frunte. Murind imparateasa, a lasat cu sufletul la ceasul mortii ei si cu juramant ca imparatul, sotul ei, sa nu vaduveasca, ci sa ia de sotie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Imparatul o iubea, nevoie mare. Si nici in ruptul capului nu voia sa se insoare de a doua oara. Un an intreg, intregulet o planse dupa inmormantarea ei.

Sfatul imparatiei, stiind hotararea imparatesei, lasata cu grai de moarte, se tot tinea de cara imparatului ca sa se insoare, si mai multe nu. El se tot impotrivea cu fel de fel de cuvinte.Daca vazu si vazu ca scapare nu este, se lasa si el dupa sfatul mai-marilor imparatiei. Dete condurul raposatei imparatese si doi trimisi ai Sfatului imparatesc razbatu tari si cetati, cautand la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult si se intoarsera precum se dusera, fara nici o isprava. Pasamite, condurul nu se potrivi la nici o fata de imparat, la nici o cucoana, la nici o jupaneasa, la nici o taranca, ba chiar la nici o roaba. Imparatul nu mai putea de bucurie de aceasta intamplare.

Condurul sta d-a pururea pe masa in camara imparatului. Oricine voia sa-l incerce avea toata voia.Intr-una din zile cand imparatul tinea sfat cu boierii cei mari pentru trebile imparatiei, iaca si fie-sa ca vine si se juca si se zbenguia p-acolo prin camara. Trecand si pe langa masa si vazand condurul, il ia si il incalta; cand, ce sa vedeti d-voastra, cinstiti boieri, parca fusese d-acolo. Incepu a alerga iara dupa jucarii, ca un copil ce era. Ea luase condurul fara sa stie al cui este si pentru ce sta pe masa. Cand vazura boierii una ca aceasta, ramasera inmarmuriti de uimire.

Ce sa faca ei? Hotararea imparatesei era lamurita. Sa nu vaduveasca imparatul dupa pristavirea ei, ci sa ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Sa lase pe imparatul sa vaduveasca pentru ca nu s-a potrivit condurul la nici o muiere, calca juramantul imparatesei de la ceasul mortii sale; sa sileasca pe imparatul sa ia de sotie pe fie-sa, se temea de Dumnezeu. Ce sa faca dar? Dupa multe chibzuiri, Sfatul imparatiei gasi cu cale ca imparatul n-ar pacatui de ar lua de sotie pe fie-sa, fiindca asa lasase cu sufletul imparateasa si pentru ca Dumnezeu chiar oranduise asa, deoarece la nimeni de pe lume nu se potrivise condurul raposatei. Numaidecat mai-marii tarii zisera fetei sa se gateasca de nunta. Acum alta nevoie. Nici fata nu voia sa ia pe tata-sau de sot. Ea zise:

- Unde ati mai auzit, boieri dumneavoastra, batjocura ca aceasta, sa ia tatal de sotie pe fie-sa.
- Nu te supara, domnita, si nu fii asa tantosa. Are sa curga multa apa pe garla pana s-ajungi a cunoaste tainele imparatiei ca noi. Si apoi, raposata maica imparatiei tale, cea atat de vestita in lume de cuminte, a lasat cu sufletul ca imparatul, tatal tau, sa nu vaduveasca, ci sa se insoare cu aceea la care se va potrivi pe picior condurul ei.
- Cautati, mai zise fata, si gasiti pe vreauna la care sa se potriveasca condurul mamei pe piciorul ei.
- Am razbatut, raspunsera boierii, imparatii si cetati, targuri si catune, am incercat si la bun si la rau, la tinere si la batrane, la femei de neam si la de cele proaste, pana si la roabe, si la nimeni nu s-a potrivit. Dumnezeu ne-a aratat pe aceea pe care imparatul nostru trebuie sa o ia de sotie.

Vazand fata ca n-are incotro, ceru timp de trei zile in care sa se gandeasca si apoi sa-si dea raspunsul. Si trecand in camara ei, se puse pe un plans, de sa te fereasca Dumnezeu; varsa niste lacrami cat pumnul si suspina de sa-i sparga pieptul. Planse ce planse, dara vazu ca de la plans nu castiga nimic. Se duse deci la dadaca-sa, ii spuse cele intamplate si ii ceru sfat. Dadaca, dupa ce se gandi si se razgandi, ii zise sa ceara a i se face trei randuri de haine: unul de aur, altul de margaritar si al treilea de diamante, si sa spuie ca dupa aceea se va gati. Cererea ei se indeplini tocmai pe tocmai.

In vremea aceasta, dadaca ii pregati toate cele trebuincioase spre fuga. Cand ii aduse hainele, ii mai zise o data sa se gateasca de nunta. Fata raspunse ca este gata. Boierii ramasera multumiti, auzind raspunsul fetei; ei crezura ca in cele din urma ea a cunoscut ca trebuie sa se supuie Sfatului imparatiei. Seara, ii aduse si dadaca cele spre fuga. Isi baga hainele cele frumoase ce le capatase in desagi, se imbraca cu o piele de magar pe care i-o adusese dadaca si fugi. Ascultati, boieri, cuvantul din poveste; Caci d-aci nainte mai frumos imi este.

Fugind fata imparatului de la curtea tatane-sau, apuca pe cai dosnice, pe carari neumblate de picior de om. Ea se feri ca sa nu o vaza nimeni, si fugi si fugi, pana ce iesi din imparatia tatalui sau. Trecand hotarul, ii mai veni nitica inima. Unde pana aci umbla cu moartea in san, acum se mai linisti olecuta. Merse ce merse, si ajungand la curtea imparatului locului aceluia, se puse la poarta cu chip umilit si smerit. Iara daca iesi bucatareasa si o vazu, i se facu mila de dansa si induplecandu-se de rugaciunile ei, o primi inauntru. Spuse si imparatesei ca o fata sarmana si nenorocita a nazuit la curtea imparateasca si o ruga ca sa o priimeasca sa fie gainareasa curtii.

Imparateasa se induiosi cand auzi ca o sirimana nevoiasa cere adapost de la dansa si porunci ca sa o puie ingrijitoare de gaini; dara ea, bucatareasa, sa raspunza de dansa. Fiind sub ascultarea bucataresei, fata de imparat se silea in toate chipurile sa-i fie pe plac. Unde sa se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde sa scoata ea un cuvintel de para sau de zazanie? Unde sa calce ea cuvantul bucataresei si sa se amestece in certurile si becisniciile celorlalti? Ferit-a Dumnezeu! Ea ingrijea de pasarile din curtea imparateasca, ca de ale dansei; dupa ce deschidea cotetele, si le da de mancare, apoi le cuibarea, punea clostile si vedea de pui, mai cu mila decat clostile. Mancarea si apa, mai cu seama, nu le lipsea niciodata.

Iara daca ispravea treaba cu gainile, venea pe langa bucatareasa si-i da si ei ajutor. Toti slujbasii curtii o luau in nume de bine, vazandu-i vrednicia, si toti aveau mila de ea. Se dusese vestea pana la imparateasa de harnicia, de barbatia si de curatenia de inima a gainaresei. Imparateasa ceru sa i se infatiseze ca sa o vaza si dansa. Smerenia, nevinovatia si sfiala ce baga de seama imparateasa la gainareasa ii placu. Ea porunci bucataresei sa o ia mai de aproape, spre a nu cadea in gurile barfitorilor.

Nu trecu mult si imparatul cu imparateasa si cu fiul lor fura poftiti la nunta la un alt imparat. Ei se dusera. In ziua aceea se ceru si gainareasa de la bucatareasa cu rugaciune ca sa o lase sa se duca si ea prin cetate, sa se mai rasufle putintel. Bucatareasa ii dete voie. Gainareasa se imbraca cu hainele de aur si zicand: “Lumina inainte, intuneric inapoi, nimeni sa nu ma vaza ce voi face”, se duse ca vantul si, ajungand la nunta, se prinse in hora tocmai langa fiul imparatului. Acesta cum o vazu, ii cazu tronc! la inima. Se indragosti dupa dansa, vai de lume! El o intreba a cui fata este, si de unde. Ea ii spuse alte gogleze. Iara el tot vorbind cu dansa, ii lua un inel si nu mai voi sa i-l dea.

Cand fu inde seara, ea, cu grije, iara zise vorbele ce zisese la venire, si pieri ca o naluca din mijlocul horei. Bucatareasa o certa ca prea zabovise. Ea isi ceru iertare si se fagadui ca alta dat nu va mai face asa. Fiul imparatului nu mai putea de inima rea, ca-i scapase asa bucatica buna. Dupa nitel timp, acest imparat fu iarasi poftit la o nunta de imparat. Fiul imparatului se duse si el cu tata-sau si cu muma-sa. Gainareasa se ceru si ea de la bucatareasa. Si capatand voie se duse, ca si intai, imbracandu-se in hainele cu margaritare. Se prinse in hora, iarasi langa fiul imparatului. Pana seara nu juca cu altul, decat numai si numai cu dansul. Cand dete in amurg, ca si de la rand, ea pieri.

Sa se prapadeasca fiul imparatului de parere de rau ca o pierduse. Nu-l mai incapea locul. O cauta prin toate partile, dara ia-o de unde nu e! Se intoarse dara cu inima zdrobita. Un fel de lancezeala il coprinse.Gainareasa, indata ce se intoarse acasa, iute, iute, se imbraca iarasi cu pielea de magar, si cauta de gaini cu voie buna si tot cantand. Mai trecu ce mai trecu, si iarasi fu chemat imparatul la o nunta a altui imparat. El se duse iarasi cu fiul sau. Se ceru si gainareasa in ziua aceea. Dara bucatareasa nu mai voia sa-i dea drumul. Abia, abia, dupa multe rugaciuni, si cu fagaduinta de a nu se mai cere niciodata, se indupleca bucatareasa a-i da voie. Se imbraca deci in hainele sale cele cu diamante, si zicand vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse si se prinse in hora iarasi langa fiul imparatului.

Acesta, cum o vazu, ii veni inima la loc, fiindca fata cam intarziase. Fiul imparatului juca ce juca, si tot se uita la dansa, parca o tot pierdea din ochi. Si in adevar avea si ce vedea. Asa de bine ii sedea gatita, de parea ca este o zana. Sclipea diamantele de pe dansa de luau ochii celor ce se uitau la dansa. Fiul imparatului era mandru nevoie mare! fiindca zana numai cu dansul juca cat tinu hora. Si unde se rotea pe langa dansa si se ingamfa ca un curcan. Iara cand fu a da inde seara, gainareasa pieri iarasi ca o naluca.

Cand vazu fiul imparatului ca zana lipseste, atata ii fu. Cazu la grea boala. Pasamite prinsese lipici. Se adusera toti vracii, toate babele si toti cititorii de stele; ramasera insa rusinati, caci n-avura ce-i face. Atunci fiul imparatului spuse ma-sii ca pana n-or gasi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine. Muma-sa ruga pe imparatul sa asculte rugaciunea fiului lor. Iara imparatul porunci sa umble niste boieri din casa in casa sa incerce inelul, si la ce fata ori muiere se va potrivi, sa o aduca cu cinste la curtea imparateasca.

Umblara boierii si razbatura toate coltuletele, si ca sa se potriveasca inelul la cineva, ba. Se intoarsera deci cum s-au fost dus. Sa se dea fiul imparatului de ceasul mortii, de ciuda, cand auzi una ca aceasta! In cele mai de pe urma porunci sa se cerceteze si prin curtea imparateasca. Chema de fata pe toate muierile, slujnicile si roabele. Toate se grabira a veni. Incerca inelul si la nici una nu se potrivi. Pasamite pe gainareasa o uitasera toti cu totul. Bucatareasa isi aduse aminte si spuse imparatesei de dansa.

- Sa vie si ea, sa vie si ea, raspunse imparateasa. O adusera cu nepusa in masa, caci ei nu-i prea era voia sa se dea la iveala imbracata in pielea de magar. Dara cine o asculta! Cum o vazura slugile, se umflara de ras. Ea, cu capul plecat si plina de rusine de batjocura tutulor slujitorilor, veni si cu sfiala se apropie. Cum ii puse inelul, parca fu de acolo; si de unde sa nu fie asa! Cum auzi fiul imparatului ca s-a potrivit inelul, odata rasari ca din somn. Porunci de o aduse in fata imparatului. Acestuia nu prea ii venea a crede ca fiu-sau sa fi cazut la boala pentru o asa netrebnica, si cat p-aci era sa-i oropseasca.

Fiul imparatului si muma-sa cazura cu rugaciune la gainareasa ca sa se faca cum era la nunta. Dupa mai multe tagaduiri, se indupleca si, ducandu-se in cocioaba ei, se imbraca si apoi veni sus, imbracata si frumoasa ca o zana. Imparatul bleojdi ochii la dansa si ramase mult timp uimit de frumusetea ei. Vazu si el acum ca buna bucatica isi alesese fiul lui. Atunci imparatul isi scoase stema din cap si o puse in capul fiului sau; tot asa facu si imparateasa, puind stema sa in capul gainaresei. Fiul imparatului o data sari din pat. Pare ca nu mai fusese bolnav de cand lumea.

Atunci gainareasa, dupa staruinta tutulor, isi spuse toata istoria. Nunta se hotari si imparatul, tatal gainaresei, fu si el poftit. Acesta cand vazu pe fie-sa la cununie, ramase ca trasnit de Dumnezeu. El o credea pierita, socotind ca-si facuse seama singura. Apoi se veselira veselie imparateasca, si traira cat traieste lumea, bucurandu-se in pace de toate fericirile pamantesti. Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.

read comments (0)

de Petre Ispirescu

A fost odata o pareche de oameni, muncitori, de! cum da Dumnezeu. Toata nadejdea lor era intr-o iapa cu care se hraneau. Si ar fi voit si ei sa aiba un copilas, dar fu peste poate. Cercetara in dreapta si in stanga, ca sa afle niscaiva leacuri care sa le desfaca facutul starpiciunei lor, dara, asi! parca intalnea tot surzi si muti. Nimeni nu stia sa-i invete ceva.Mai umblara ei ce umblara si, la urma urmelor, aflara despre un vrajitor mester carele inchega si apele. Crestinul se duse si la dansul, ii spuse pasul lui si ii ceru leacuri. Vrajitorul n-astepta multa ruga si, dupa ce se invoira, ii dete un mar.

- Din acest mar, zise el, sa manance numai sotia dumitale. Dara baga de seama sa n-apuce din el nici o faptura cu viata de pe lumea asta.
- Cat despre aia, n-ai grije, raspunse omul. Lasa pe mine; nu mi-ai dat mie in mana marul? Acum sa fii odihnit.Luand marul, omul nu se mai gandea dara decat la bucuria ce o sa simta el si nevasta cand s-or vedea impresurati de copii. Si cu gandurile astea ajunse acasa si dete marul neveste-sei, ca sa-l manance, fara sa-i mai spuie altceva.

Ea priimi marul cu bucurie. Si dupa ce pleca barbatul in trebile sale, se aseza pe pragul usei, curati marul si-l manca. Iepsoara iesise si ea din grajd, si veni la stapanasa, ca era invatata la traista cu graunte. Negasind nimic de rontait, lua si ea cojile de mar, pe care le lepadase stapana-sa si le manca cu multa pofta, ca pe niste trufandale. Nu trecu mult si atat stapana, cat si iepsoara se simtira a fi luat in pantece. Si dupa noua luni femeia nascu un copilas de dragulet; iar iepsuna un manzulet gingas.

Indoita fu bucuria omului cand se vazu si cu copil, si cu manz. Si fiindca acesta se nascuse odata cu fiul sau, hotari ca nimeni sa nu incalece pe dansul, fara numai fiu-sau, cand s-o face mare. Botezara copilul si ingrijira de dansul, ma rog, ca unul la parinti. Copilul crescu si se facu mare. Cand era d-un an, parca era de cinci; iara cand fu de cinci, parca era de cincisprezece, si de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai dragalas. Daramite de invatat? Invata ca nealtii pe lumea asta alba. N-apuca sa auza de la dascal ceva, ca el invata mai din adanc decat dascalul. Si astfel ajunsese de poveste. Unii zicea ca stia carte pana in glezne, altii zicea ca pana in genunchi, iara altii, pana in brau. De m-ar fi intrebat pe mine, eu le-as fi spus ca stia carte pana in gat. Dara fiindca nimeni nu m-a intrebat, iaca tac si eu din gura ca un peste, si nu mai zic nimanui nici pis!

Astfel fiind, intr-una din zile ce-i vine dracosului de copilas, ca numai incaleca pe manzul lui, si mi ti-i dete calcaie; iara manzul, carele si dansul crescuse de se facuse un carlanas zburdalnic de n-avea astampar, o rupse d-a fuga cu baiat cu tot, si dusi au fost pana in ziua de astazi. Cand prinsera de veste parintii ca baiatul nu e, cauta-l in sus, cauta-l in jos, nu e; ba mai in dreapta, ba mai in stanga, de loc! Mai cercetara pe ici, mai cercetara pe dincoaci, asi! nici pomeneala nu era de el! Tocmai tarziu hei! aflara de la niste drumeti ca au vazut un baietandru calare pe deselate pe un calusel, care se ducea ca vantul. Ei ziceau ca n-apucara sa se uite dupa dansul, ca de cand se apucase sa le spuie, si pieri din ochii lor ca o naluca, ca si cand n-ar mai fi fost.

Il plansera parintii pana cand se istovira si dansii, si ochii din lacrami nu si-i mai uscara; dara in desert, ca fiul lor nu se mai intoarse. Pasamite ei, daca s-au lasat zburdalniciei lor si s-au vazut la camp, nu s-au mai gandit in urma, ci au intins la drum zbenguindu-se si incurcandu-se, pana ce, cand bagara de seama, ajunsese pe niste taramuri necunoscute. Aci statura sa se mai odihneasca. Si, voind sa se intoarca, ei se ratacisera. Nu mai stiau nici pe unde venisera, nici pe unde sa se intoarca. Atunci baiatul incepu sa planga si sa doreasca de parinti. Mai cu seama cand s-a vazut singur, singurel, el care nu era iesit din casa parintilor, incepu sa-l ia niste racori de nu stia ce va sa zica asta. Calul, daca vazu asa, incepu sa-l imbuneze, ba ca o sa faca cutare lucru, ba ca cealalta. Pana una alta, isi catara un culcus unde sa maie peste noapte. Se odihnira si dormira sub acoperamantul cerului. A doua zi, nici tu masa, nici tu casa, baiatul incepu iarasi sa planga si sa voiasca sa se intoarca la parinti. Catara sa-si gaseasca urmele pe unde venisera; dar nu gasira nici piculet de urma. Daca vazu si vazu, calul zise:

- Stapane, am facut o greseala care nu se mai poate intoarce. Da-mi voie sa ma duc sa caut vreun mijloc ca sa ne capatuim.
- Asta nu se poate, odata cu capul, raspunse baiatul. Dupa ce am ajuns pe aste taramuri neumblate, prin pustietati fara locuitori, sa ma lasi si tu? Singur nu pot sta, uite, nici olecuta.
- Incinge-te cu fraul meu, si, cand ve vedea vro nevoie, scutura-l si intr-o clipa sunt la tine. Eu ma duc sa caut pe unde sa iesim la lume, si cum sa ne chivernisim.

Calul, vedeti d-voastra, era nazdravan. Cu mare anevointa se dezlipi calul de stapanul sau. Umbla ce umbla si se intoarse numaidecat. El vanturase vazduhul si cutreierase pamantul pana nu apucase sa i se urasca baiatului; si intorcandu-se spuse baiatului ca i-a gasit un loc unde sa se bage argat. Il si invata ce sa faca si cum sa dreaga ca sa argateasca cu folos. Incaleca baiatul calul, cand auzi ca are sa-si gaseasca unde sa se capatuiasca, si porni ca vantul, precum si venise. Ajungand la niste zane, facu precum il invatase calul. Cele trei zane, caci trei erau ele, se cam codeau sa-l priimeasca; iara daca starui, se ruga si se fagadui ca o sa fie harnic si credincios, ele il priimira.

Asezandu-se el acolo la zane, baiatul se puse cu toata inima pe munca si, cand era ceva de facut mai greu sau mai anevoios, isi chema calul si ii da ajutor. Calul, carele nu stiu de unde aflase tainele zanelor, vezi ca nu era el de florile marului nazdravan, spuse baiatului sa fie cu mare bagare de seama ca in baia zanelor, intr-un timp hotarat, are sa curga aur, si atunci sa apuce el inaintea zanelor sa se scalde. Ii mai spuse sa ocheasca prin politile cu haine ale zanelor, cand il va pune sa deretece, niste nuci pe care le avea zanele si le ingrijea ca pe ochii lor din cap.

Baiatul facu intocmai precum il invatase calul. Intr-o zi cand zanele se dusese la vanatoare, fara grije, baiatul auzi in baia zanelor un susur de apa mai rasunator decat alta data. Temandu-se, el chema calul, care veni intr-o clipeala de ochi. El, cum vazu cele ce se petrec in baie, puse pe baiat de se dezbraca indata si il impinse in baie de se imbaie. Cand iesi d-acolo, ce sa vedeti d-voastra, cinstiti boieri? Parul i se facuse cu totul de aur, si-i crescuse de batea pulpele, incat nu te indurai sa-ti iei ochii de la el. Si luand si nucile, pe cari le ochise el, incaleca si pe ici ti-e drumul!

Cum pasi pragul portii incepu casele a tipa de ar fi desteptat si pe morti din groapa. Auzind zanele tipatul se intoarsera acasa numai cat ai zice mei. Ele vazura ca lipseste argatul de acasa, spalacitura ce mai ramasese in baia unde se imbaiase argatul si nucile ce lipseau; nu mai zabovira, ci se luara dupa dansul. Cat p-aci sa puie zanele mana pe ei. Si fugi, zanele dupa dansii; ei fugi! zanele dupa dansii. Daca vazu si vazu calul primejdia, intinse pasul la drum si incepu a zbura ca gandul, pana ce, tocmai cand era zanele sa-i prinza, ei trecura de pe taramul lor si se oprira. Puterea zanelor pana aci era. Iara daca vazura ele ca le trecu otarele, incepura cu binele a se ruga de el ca sa-si taie parul sa li-l dea lor; dara baiatul le facea cu baz! Ele se rugara ca barim nucile cu haine sa le dea. Baiatul le arata coltucul. Atunci zanele se rugara ca incailea sa le arate parul, sa se bucure si ele de vederea lui. Atunci baiatul isi rasfira parul, incaleca si zbura cu bidiviul lui.

Zanele se uitara cu jind la dansul si nemaiavand ce face, se intoarsera acasa si vorbira intre ele ca sa nu mai bage argat strein la curtea lor, cat or trai ele. Dupa ce ajunse pe mosia unui imparat mare, calul invata pe baiat ce sa faca. El asculta si se duse de se baga argat la gradinarul imparatului. Pana a nu se invoi cu gradinarul, el isi puse o basica de vaca in cap, in care isi ascunse parul cel de aur. Gradinarul il invata cum sa faca brazde, sa semene flori, sa le rasadeasca si sa le ingrijeasca. Si il luase la ochi, caci era spirt, stii, colea, cum trebuie omului, mana dreapta, nu altceva. Totusi slugile din curtea imparateasca il numira cheles. Si, cheles in sus, cheles in jos, pana ce ii ramase numele Cheles. Gradinarul imparatesc imbatranise la curtea imparatului. El era om destoinic, cu frica lui Dumnezeu si cinstit. Slujba lui de capetenie era sa duca in toata dimineata cate un manunchi de flori la cele trei fete care le avea imparatul.

Imbolnavindu-se gradinarul intr-una din zile, chema pe argatul sau si ii spuse sa aleaga din florile cele mai frumoase atatea cate sa-i ajunga a face trei legaturi de flori si sa le duca fetelor imparatului. Chelesul se duse de culese flori si facu trei legaturi, una mai mare, alta mijlocie si alta mai mica. Pe cea mai mare, care era alcatuita din flori ce incepuse a se trece si abia mai mirosinde, o dete fetei imparatului cea mai mare. Legatura mijlocie cu flori ce erau tocmai in floare o dete fetei cele mijlocii; iara legatura cea mai mica ce avea flori numai boboace, cari acum se deschideau, o dete fetei celei mici. Cum dete florile, o tuli d-a fuga, si se apuca de lucru prin gradina.

Fetele se mirara de aceasta, si cu toatele se dusera la imparatul si-i aratara florile. Imparatul chema pe gradinar sa-i spuie ce noima sa aiba florile ce trimisese fetelor sale. Gradinarul se sperie cand auzi ca asa bolnav este chemat la imparatul. Iara daca se duse, cu inima tremuranda, si auzi de la imparatul siretenia cu florile, el se dezvinovati si spuse ca, bolnav fiind in acea zi, trimisese pe argat sa duca florile. Chemand si pe Cheles, el, daca veni, se apropie cu sfiala si raspunse:

- Sa traiti, luminate imparate, intru multi ani! Cand am cules florile si am facut acele manunchiuri, n-am avut nici un gand rau, martor mi-e Dumnezeu! ci am dat fiecareia din domnite flori ce le arata care cum este.
- Si cum ai cutezat, tu, un cheles ca tine, sa faci una ca asta?
- Atata m-a taiat capul si m-a dus mintea, luminate imparate, atata am facut. Maria ta judeca si fa ce e cu dreptul. Imparatul ramase pe ganduri. El, desi s-a intristat, dara mai mult s-a bucurat ca ii aduse aminte ceea ce trebuia sa faca el ca un parinte. Apoi trimise o punga cu bani argatului. Acesta se duse si-i dete gradinarului, sub cuvant ca el nu stie ce sa faca cu ei, ca unul ce are de toate de al stapanu-sau.

Nu trecu mult si, viind o sarbatoare, imparatul cu toti curtenii si batranii imparatiei merse la biserica. Intre batranii si credincerii curtii era si gradinarul. Numai fata cea mica ramase acasa. Argatul, vazandu-se singur, descinse fraul de pe langa sine, scoase dintr-o nuca niste haine de arama, din cele luate de la zane, se gati bine, intra in gradina, suna fraul si veni calul inselat, dar neinfranat si, punandu-i fraul in cap, argatul incaleca si prinse a-si incurca calul prin gradina. Fereastra fetei de imparat celei mici da in gradina si ea vazu tot ce se petrecu. Dupa ce strica gradina, argatul se duse ca fulgerul la biserica, dete calul in mana unui om ce sta afara, ca sa i-l tie, si el intra in biserica. Aci merse infipt la mir, se ploconi in dreapta, se ploconi in stanga si iesi afara.

Toti cei din biserica se mirara de dansul. Pana si imparatul zicea ca nici el nu mai vazuse asa voinic frumos. Argatul de la gradinarie, cum iesi din biserica, incaleca si intr-un suflet ajunse la gradina imparateasca si descaleca si porunci calului sa faca la loc tot ceea ce stricase. Calul se puse si numaidecat indrepta gradina si o facu si mai frumoasa de cum fusese. Fata imparatului cea mica vedea de la fereastra si tacea. Cand se intoarse de la biserica, surorile cele mai mari zise celei mai mici:

- Ce rau ai facut de n-ai venit si tu la biserica, ca a venit un tanar imbracat asa si asa, a facut asa si asa, si numaidecat a plecat, de au ramas toti cu ochii dupa el. Fata cea mica asculta si tacea. Dara gradinarul, cand intra in gradina, statu in loc si se mira. Apoi isi inchipui el ca poate d-aia i se pare gradina mai frumoasa, unde nu intrase de mult intr-insa. Peste catva timp veni iarasi o sarbatoare si imparatul se duse la biserica iarasi cu toata curtea lui. De asta data fata cea mica se facu bolnava intr-adins, ramase acasa si se puse la fereastra. Argatul de al gradinarie scoase de asta data niste haine de argint, scutura fraul si incaleca pe cal, carele venise cat ai clipi. Si iarasi incurcandu-l prin gradina, o strica si mai rau decat intaia oara si iarasi merse la biserica, facu ca si de-lalt rand si se intoarse acasa, porunci calului sa dreaga gradina, carele o facu inca o data mai frumoasa decat era.

Fata imparatului cea mica privea de la fereastra si tacea. Ii spusera surorile, ii spuse muma-sa, ii spuse tata-sau de tanarul cel mandru ce venise la biserica si despre care nimeni nu stia de unde era. Ea asculta si tacea. Mai trecu ce trecu si iarasi, intr-o sarbatoare mare, imparatul merse la biserica cu toti sfetnicii sai si cu toti curtenii tineri si batrani. Si de asta data fata cea mica a imparatului se prefacu ca este bolnava si ramase acasa. Intre curtenii imparatului cari mersera la biserica era si gradinarul, fiind batran, credincios si vechi slujbas al imparatului.

Argatul cel cheles daca se vazu singur, scutura fraul si-si chema calul. De asta data scoase din gaoacea de nuca randul de haine cel de aur, se gati frumos, infrana calul ce venise numai inselat, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca, isi incurca calul prin gradina, pe care o strica de tot, si apoi se duse ca si de-lalt rand la biserica, merse la mir, se ploconi in dreapta si in stanga si iesi. Intorcandu-se acasa, porunci calului de facu gradina de trei ori mai frumoasa decat era. Fata imparatului il vazu si cand iesi, si cand se intoarse, si ceea ce facu, dara tacea. Cand se intoarsera de la biserica, imparatul si toti cu totul spusera fetei celei mici a imparatului minunea ce vazusera.

- Daca n-ai fost si tu la biserica, ii zisera, sa fi vazut cum a veni acel FatFrumos strein, cu parul de aur, ce mandru era cand s-a aplecat in dreapta si in stanga la toti cei din biserica si cum a iesit apoi, fara sa bage pe nimeni in seama. Fata imparatului se facea ca asculta, dara tacea intr-insa si radea infundat. Vezi ca stia ea ce stia. Gradinarul, daca se intoarse de la biserica si vazu frumusetea aia de gradina ce facuse calul argatului, se tot freca la ochi si nu-i venea de loc sa creaza. Asta sa fie gradina, ori ba? si credea ca a ratacit prin alta gradina. Nu o mai cunostea. Si, vazand pe argat, il intreba despre acea schimbare; iar argatul isi cerea iertaciune, spuind ca el a facut ceea ce invatase de la stapanu-sau.

Daramite cand vazu imparatul? Scoase si dete o punga de bani gradinarului, pentru ca-i facuse o gradina, de nu se mai gasea ca asta la nici un imparat. Si mai trecand ce mai trecu, imparatul isi aduse aminte de cele trei manunchiuri de flori. Atunci se vorbi cu imparateasa cum sa faca sa-si dea fetele la casele lor. Cum se afla de aceasta hotarare imparateasca, incepu a veni petitori de pe la fel de fel de imparati. Fetele, adeca cea mare si cea mijlocie, isi alesera cate un fecior de imparat si se dusera dupa barbatii lor. Fata insa cea mica nu voia sa se marite cu nici un chip. Ba sa-i dea pe feciorul cutarui imparat, ba pe al cutarui; asi! ea zicea ca nu-i place nici unul. Ce sa faca bietul imparat? Se sfatui cu boierii si gasira cu cale sa stea fata intr-un pridvor, cu un mar de aur in mana, sa treaca toti fiii de imparati si de boieri pe dinaintea ei, si, pe care il va placea, sa-l loveasca cu marul.

Asa si facura. Trecura fiii de imparati carii venisera in petit, dara ca sa loveasca pe vreunul ba. Trecura si fiii de boieri mari ai imparatiei, dara ca sa loveasca pe vreunul, nici gand n-avu. In cele mai de pe urma trecura toti tinerii buni si rai din imparatie, si din boiernasi si din prostime, si nici nu nu se uita la dansii fata ce sta cu marul in mana. Trecand si argatul de la gradinarie, din intamplare, pe acolo, fata il lovi cu marul drept in cap. Fiii de imparati si de boieri ramasera ca batuti de Dumnezeu, cand vazura una ca aceasta. Imparatul zise ca trebuie sa fie o greseala, si pofti pe fiii de imparati si de boieri sa mai treaca o data.

Trecura toti cu totul, si nu lovi pe nimeni; zise si chelesului sa treaca, si de asta data tot pe el il lovi. Imparatul nu se putea invoi ca sa ia fie-sa de barbat un asa om prost si pofti pe toata adunarea sa mai treaca o data, caci, negresit, trebuie sa fie o greseala a fetei. Trecura si a treia oara, si tot pe argatul cel cheles il lovi cu marul fata imparatului. Atunci imparatul, neavand incotro, dete de barbat fie-sei pe argat, dara ii si oropsi, gonindu-i de la casa lui. Ei se dusera de la fata imparatului, care ii oropsise, cu lacramile in ochi si cu inima smerita, si-si alesera loc de trai un bordei in care tinuse imparatul niste bivoli. Apoi aducandu-si aminte fata imparatului de ceea ce facuse in gradina, il indemna sa-si cheme calul.

Argatul, ginerele imparatului, facu precum ii zisese sotia, chema calul si-i porunci sa-i faca niste palaturi sub pamant, fara seaman pe lume. Calul nu intarzie si le facu niste palaturi infricosate. Nu se gasea la imparatul in casa ce se gasea in palaturile lor. Si bogatii, si scumpeturi, si tot ce ai poftit se gasea la dansii. Si mai trecand catanica vreme la mijloc, se pomeni imparatul cu veste de la un alt imparat sa iasa la razboi. Imparatul chema in ajutor pe ginerii sai, feciorii de imparati, carii si venira si se laudau cu ispravile ce au sa faca. Cand veni vremea a merge la razboi, iata ca se infatise la imparatul si argatul, ginere al sau, si ceru sa-l ia si pe dansul la razboi, ca poate va taia si el vrun vrajmas.

Imparatul si ginerii cei mari il infruntara, zicand sa-i lase in pace, sa nu-i mai poarte si lui grija p-acolo. El starui si imparatul se indupleca si porunci sa-i dea si lui o martoaga de cal si o rugina de palos. Argatul incaleca voios si porni inaintea ostilor. Cand ajunse la o lacoviste pe unde trebuia sa treaca, el innomoli calul si incepu sa-l bata ca sa iasa de acolo, dara in desert. Ajungandu-l imparatul cu ginerii cei mari si cu toata oastea, trecu pe langa dansul clatinand din cap, iara ostasii isi dedeau coate si radeau.

Dupa ce trecura si se departara de nu se mai vazura, argatul scutura fraul, si iata ca indata si-i sosi calul. Ii spuse ce avea de gand sa faca si ceru povata. Calul il invata ce sa faca, cand va fi dinaintea vrajmasului. Dupa ce lua in cap ce-l invata calul, incaleca si porni si el. Ajungand la razboi si vazand pe ai sai incaierati cu vrajmasii, tocmai cand acestia erau sa dovedeasca pe socru-sau si pe cumnatii sai, unde mi se ridica de trei stanjeni pe dasupra ostilor si zbura drept la imparatul socru-sau, ii taie degetul cu inelul si-l lua cu sine. Apoi se lasa asupra vrajmasului si taia in carne vie cu nemilostivire, intocmai ca un muncitor vrednic cand trage cu coasa nemiluit.

Iar cand il intetea vrajmasul, calul se urca ca fulgerul in sus si se tinea bine de coama lui. Apoi cand se lasa in jos, taia cum stia el in legea lui sa taie. Asa, vezi, il invatase calul. De trei ori se urcase in sus, cand navalise vrajmasul asupra lui, si de trei ori se lasase ca un vartej asupra oastei vrajmasesti. La fiecare data cadeau d-a stanga si da dreapta lui cu gramada si facea uliti, uliti pe unde mergea. in mai putin ca de cand ma apucai sa va povestesc, mormane de morti se vedea pe unde trecuse el. Asa spaima grozava baga el in inimile vrajmasului, incat prinse a fugi, iar el a-i goni si a-i taia ca pe niste vite. Imparatul socru ramase inmarmurit cand vazu atata vrednicie. Dupa fuga vrajmasului, el statu locului si multumi lui Dumnezeu ca le-a trimes pe ingerul sau de ia scapat din mana dusmanului, care vrea sa-i piarza, si mai multe nu.

Argatul, ginerele imparatului, dupa ce-l mantui, se intoarse inaintea lui, dete drumul calului sau, incaleca iara pe martoaga ce-i dase imparatul si se chinuia a iesi din nomol. Imparatul se intorcea cu voie buna de la oaste si dand peste dansul innomolit inca in noroi, porunci la vro doi ostasi de-l scoase d-acolo. Si ajungand acasa, ginerele imparatului cel cheles spuse neveste-sei ce facu. Ea se bucura din toata inima.Toata oastea vorbea de ingerul Domnului care le daduse atata ajutor si-l semuia cu strainul care venise la biserica. Insusi imparatul banuia aceasta, si ar fi dorit ca sal mai intalneasca o data, sa-i multumeasca. Dara ia-l de unde nu e.

Mai trecand ce mai trecu, imparatul ajunse de orbi. Toti vracii se adunara si-i dadura leacuri, dara nici unele din buruienele lor nu-i dara inde bine. Vrajitoarele pusera apa la stele si-i adusera si-i descantara, tot insa ce punea la ochi mai rau ii facea, dara mai bine de loc. In cele din urma un cititor de stele si vraci mare fu adus cu multa cheltuiala din tari streine, si acesta spuse ca pana cand imparatul nu va avea lapte de pasare de peste apa Iordanului cu care sa se unga la ochi, nu-i va veni vazul.

Atunci puse imparatul oameni sa strige prin toata imparatia ca cine se va gasi sa aduca lapte de pasare de preste apa Iordanului, acela si stie cu buna incredintare ca va dobandi cal imparatesc si jumatate imparatia. Dara strigara de surda, caci nu se gasi nimeni carele sa se insarcineze cu aceasta slujba. Ginerii imparatului cei mari, daca vazura asa, se legara ca ei vor aduce laptele trebuincios si incalecara pe cai buni imparatesti, luara cu dansii slujitori si bani. Umblara ei, catara si nu putura afla ce catau. In cele din urma dete peste un inselator, carele le dete lapte ca tot laptele si le luara o multime de bani. Ei se intoarse cu bucurie la casa socrului lor. In aceeasi vreme si ginerele imparatului, argatul, pleca dupa lapte de pasere. El scutura fraul si indata si veni bidiviul lui. Ii spuse ce voia, si calul ii raspunse:
- Ce e mai lesne, stapane; caci acolo locuiesc si eu.

Incaleca si porni. Dupa ce ajunse, lua lapte de pasere de preste raul Iordanului si in cateva zile se intoarse acasa, cam tot odata cu cumnatii sai. Acestia mersera la imparatul, ii adusera lapte de al lor, cu care dete pe la ochi imparatul si ramase ca intai, orb ca toti orbii. Nu-i folosi nimic. Merse si argatul sii aduse si el lapte, dara adevarat lapte de pasere de preste raul Iordanului. Imparatul nu prea voia sa dea pe la ochi. Dupa staruinta imparatesei si a sfetnicilor, se indupleca si se unse. Cum puse la ochi lapte de acesta, baga de seama ca vede ca prin sita. Mai dete o data, vazu ca prin ciur; cand se unse si a treia oara, vazu luminat ca toti oamenii.

Imparatul ierta pe argat de fapta lui de mai-nainte. Ginerele sau cel mic, daca vazu asa, ruga si el pe imparatul sa vie sa le vaza locuinta. Imparatul se indupleca si merse. Cand ajunse acolo, ce sa-i vaza ochii? Ce nu era in palaturile lui era in locuinta ginerelui sau cel mai mic. Vazand mirarea de care era coprins imparatul, ginerele sau cel mai mic se incumeta si zise:
- Eu sunt, marite imparate, cel ce am venit de trei ori in biserica. Imparatul arunca tinta ochii la el.
- Eu sunt cel ce ti-am facut gradina cea frumoasa. Imparatul parca nu-i venea sa creaza spuselor lui.
- Eu sunt, mai zise, cel ce v-am scapat in razboi din mana nelegiuitilor ce se sculasera sa te rapuie. Imparatul ramase stalpit de mirare. Apoi, mai viindu-si in fire, ii zise:
- Cum poti dovedi zisele tale?

Atunci ginerele sau cel mic iesi afara, scutura fraul, scoase hainele de aur din gaoacea de nuca unde le pastra, se gati frumos, isi lasa parul pe spate, incaleca pe cal si, aratand imparatului degetul cu inelul, zise:
- Iata, marite imparate, dovezile ziselor mele. Si incepu a incurca calul prin curtea imparatului. Parul sau cel de aur si hainele cu care era imbracat stralucea ca soarele. Imparatul, uitandu-se la dansul, tot punea mana la ochi, facandu-si umbra. Vezi ca se temea sa nu orbeasca inca o data. El lauda pe fie-sa pentru ca-si alesese un asemenea barbat.
- Si ai fi putut oare crede d-ta, tata, raspunse fata cea mica, ca as fi putut sa-mi aleg de barbat pe unul care sa faca tatalui meu, imparat, rusine in lume? Atunci imparatul, si batran fiind, se cobori din scaunul imparatiei, pe care se urca ginerele sau cel mic. Si imparatira in pace si in liniste pana ce traira. Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.

read comments (0)

de Petre Ispirescu

A fost odata intr-o pustie mare un pustnic, si petrecea singur singurel. Vecinii sai erau fiarele padurilor. Si asa era de bun la Dumnezeu, incat toate dobitoacele i se inchinau, cand se intalneau cu dansul. Intr-una din zile se duse pustnicul pe marginea garlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, si iata vazu ca vine pe apa un sicrias smolit si incleit bine, si auzi un oracait de copil iesind dintr-insul. Statu putin de cugeta si, dupa ce facu rugaciune, intra in apa si trase cu o prajina sicriasul la margine. Cand deschise, ce sa vaza in el? Un copilas ca de vro doua luni; il scoase din sicriu si cum il lua in brate tacu.

Acest copil avea un baier atarnat de gat. Si, daca il lua, vazu ca intr-insul era o scrisoare, o ceti si afla ca copilul de fata este lepadat de o fata mare de imparat, care alunecase si ea in valurile lumei si, care, de frica parintilor, lepada copilul, il puse in secrias si-i dase drumul pe garla, lasandu-l in stirea lui Dumnezeu. Pustnicul voia din toata inima sa creasca pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dara cand se gandi ca n-are cu ce sa-l hraneasca il podidi un plans de nu se mai putea sfarsi. Cazu in genunche si se ruga lui Dumnezeu, si o! minune! deodata rasari, mare, dintrun colt al chiliei sale o vita, si numaidecat crescu si se inalta, pana la streasina casei.

Pustnicul cauta la dansa si vazu struguri, unii copti, altii parguiti, altii agurida si altii tocmai in floare; indata lua si dete copilului, si vazand ca-i mananca, se bucura din tot sufletul lui si multumi lui Dumnezeu. Cu struguri crescu copilul pana ce incepu sa manance si cate altceva. Iara daca se mai mari copilul, pustnicul se apuca si-l invata sa citeasca, sa adune radacini ca sa se hraneasca si sa umble la vanat. Dar intr-o zi chema pustnicul pe copil si-i zise:

- Fatul meu, simt ca slabesc din ce in ce; sunt batran, precum ma vezi, afla dara ca de azi in trei zile ma duc pe lumea cealalta. Eu nu sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe garla, unde erai dat si pus intr-un sicrias de muma-ta, ca sa nu se dovedeasca fapta sa cea de rusine, fiindca era fata de imparat. Daca voi adormi somnul cel de veci, care o sa-l cunosti cand vei vedea ca tot trupul meu are sa fie rece ca ghiata, amortit si teapan, sa bagi de seama ca o sa vina un leu. Sa nu te sperii, dragul tatei, leul imi va face groapa, si tu vei trage pamant peste mine; de mostenire n-am ce sa-ti las decat un frau de cal. Dupa ce vei ramanea singur, sa te sui in pod, sa iei fraul, sa-l scuturi, si indata va veni un cal si te va invata ce sa faci.

Dupa cum zisese batranul asa se si intampla. A treia zi pustnicul, luandu-si ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca si adormi somnul cel lung. Apoi indata veni un leu groaznic, nevoie mare! si veni racnind, cum vazu pe batran mort, ii sapa groapa cu ghiarele, iara fiul il ingropa si ramase acolo trei zile si trei nopti plangand la mormant. Apoi foamea ii dete in stire ca el viaza inca; se scula de pre mormant cu inima zdrobita de durere si de intristare, se duse la vita, si cu mare mahnire vazu ca se uscase; atunci isi aduse aminte de vorbele batranului si se sui in pod, unde gasi fraul; il scutura si iata ca veni un soimulean aripat si, stand inainte-i, zise:

- Ce poruncesti, stapane? Copilul spuse calului din cuvant in cuvant toata siritenia cu moartea batranului si adaoga:
- Iata-ma aicea singur. Dumnezeu mi-a luat pe tatal ce-mi dedese, ramai tu cu mine, dara sa mergem intr-alta parte, unde sa ne facem o coliba: aici, langa-acest mormant, nu stiu de ce, dar imi tot vine sa plang.
- Nu asa, stapane, ii raspunse calul, noi o sa ne ducem sa locuim unde sunt multi oameni ca dumneata.
- Cum? intreba baiatul, sunt multi oameni ca mine si ca tata? Si o sa traim cu dansii?
- Negresit, ii raspunse calul.
- Atunci, daca e asa, mai intreba copilul, de ce nu vin ei pe la noi?
- Ei nu vin, ii mai zise calul, fiindca n-au ce cauta p-aci, trebuie sa mergem noi la dansii.
- Sa mergem, raspunse copilul cu bucurie.

Iar daca ii spuse ca trebuie sa fie imbracat, fiindca ceilalti oameni nu imbla asa goi, baiatul ramase cam pe ganduri; si calul ii zise sa bage mana in urechea lui cea stanga si dupa ce baga mana scoase niste haine pe care le imbraca, ciudindu-se ca nu stia cum sa le intrebuinteze; calul il invata, si apoi copilul incaleca pe dansul si porni. Dupa ce ajunse in orasul cel mai de aproape si se vazu intru multimea aia de oameni, furnicand in sus si in jos, se cam spaimanta copilul de atata zgomot, si imbla tot cu frica, mirandu-se de frumusetea caselor si de tot ce vedea; baga insa de seama ca fiecare lucru-si are randuiala sa. Dara calul, imbarbatandu-l, ii zise:

- Vezi, stapane, aici toate sunt cu sartul lor; de aceea trebuie sa stii sa-ti faci si tu un capatai. Si, dupa ce sezu acolo cateva zile, mai dedandu-se cu lumea si mai obisnuinduse a trai in huietul ce inabuseste orasele, pleca luandu-si calul cu sine si se duse, si se duse, pana ce ajunse pe taramul unor zane. Ajungand la zane, cari erau in numar de trei, cauta sa se bage argat la dansele; asa il sfatui calul sa faca. Zanele deoacamdata nu prea voiau sa-l ia in slujba, dara se induplecara la rugaciunile lui si-l priimira. Calul adesea venea pe la domnul sau, si intr-o zi ii zise sa bage de seama, cum ca in una din case zanele aveau o baie, ca acea baie, la cativa ani, intr-o zi hotarata, curge aur, si cine se scalda intai aceluia i se face parul de aur.

Ii mai spuse sa vaza ca intr-unul din tronurile casei zanele aveau o legatura cu trei randuri de haine, pe care le pastrau cu ingrijire. Baiatul baga la cap toate zisele calului si, de cate ori avea cate ceva greu de facut, chema calul si-i da ajutor. Zanele ii dase voie sa imble prin toate casele, sa deretece, sa scuture, sa mature, dar numai in camara cu baie sa nu intre. Insa el cand lipseau ele d-acasa intra si lua aminte la toate cate ii zicea calul. Ochi si legatura cu hainele puse cu ingrijire intrun tron. Intr-o zi zanele plecara la o sarbatoare, la alte zane si avura grije sa porunceasca argatului, ca in minutu ce va auzi zgomot in camaruta cu baia, sa rupa o sindrila din streasina casei, ca sa dea de stire si sa se intoarca de degraba, fiindca ele stiau ca e aproape sa inceapa a curge aceasta apa de aur.

Fiul pustnicului pandea si cand vazu minunea asta chema numaidecat pe cal. Calul ii zise sa se scalde; si el asa facu. Iesind din baie, el lua legatura cu hainele, si o porni la sanatoasa calare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vantul si se ducea ca gandul. Cum calca peste pragul portii, incepu casele, curtea si gradina a se cutremura si a urla asa de groaznic, incat se auzi pana la zane si zanele indata se intoarsera acasa. Daca vazura ca argatul lipseste si hainele nu sunt la locul lor, se luara dupa dansul; si-l urmarira din loc in loc pana ce, cand era sa puie mana pe dansul, el trecu hotarele lor, si apoi statu. Cum il vazu zanele scapat, se catranira de necaz, ca nu putura sa-l prinza. Atunci ele ii zisera:

- Ah! fecior de lele ce mi-ai fost, cum de ne amagisi? Arata-ne, macar, sa-ti vedem parul. Si rasfirandu-si parul pe spinare, ele se uitau cu jind la dansul, si li se scurgeau ochii. Apoi zisera:
- Asa par frumos nici noi n-am mai vazut! Fii sanatos, dara incai fa bunatate de ne da hainele! El insa nu voi, ci le opri si le lua in locul simbriei ce avea sa ia de la zane. De aci se duse intr-un oras, isi puse o basica de cirvis in cap, si merse de se ruga de gradinarul imparatului ca sa-l priimeasca argat la gradina imparateasca. Gradinarul nu prea voia sa-l asculte, dara dupa multa rugaciune il priimi, il puse sa lucreze la pamant, sa care apa, sa ude florile, il invata sa curete pomii de omizi si brazdele de buruieni. Fat-Frumos lua in cap tot ce-l invata gradinarul, stapanul sau.

Imparatul avea trei fete: si asa multa grije ii dase trebile imparatiei, incat uitase de fete ca trebuie sa le marite. Intr-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca sa duca fiecare cate un pepene ales de dansa la masa imparatului. Dupa ce imparatul se puse la masa, venira si fetele si aduse fiecare cate un pepene pe tipsii de aur si ii pusera dinaintea imparatului. Imparatul se mira de aceasta fapta si chema sfatul imparatiei sa-i ghiceasca ce pilda sa fie asta. Adunandu-se sfatul, taiara pepenii si, dupa ce vazura ca unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mancat si al treilea dase in copt, zise:

- Imparate, sa traiesti multi ani; pilda asta insemneaza varsta fetelor mariei tale, si ca a sosit timpul ca sa le dai la casa lor. Atunci imparatul hotari sa le marite. Dete, deci, sfara in tara de aceasta hotarare si chiar de a doua zi incepura a veni petitori de la cutare si de la cutare fecior de imparat.Iara dupa ce fata cea mai mare isi alese mire pre un fiu de imparat, care-i paru mai frumos, se facu mare nunta imparateasca. Si dupa ce se sfarsi veseliile, plecara imparatul cu toata curtea ca sa petreaca pre fiica-sa pana la hotarele imparatiei sale. Numai fiica imparatului cea mai mica ramase acasa. Fat-Frumos, argatul de la gradina, vazand ca si gradinarul se dusese cu alaiul, chema calul, incaleca, se imbraca cu un rand de haine din cele luate de la zane, pe care era campul cu florile si, dupa ce-si lasa parul sau de aur pe spate, incepu a alerga prin gradina in toate partile, fara sa fi bagat de seama ca fiica imparatului il vede de pe fereastra, caci odaia ei da in gradina.

Calul cu Fat-Frumos strica toata gradina si, cand vazu ca veselia lui facuse paguba, descalica, se imbraca cu hainele sale de argat si incepu a drege ceea ce se stricase. Cand veni acasa gradinarul si vazu stricaciunea ce se facuse, se lua de ganduri; incepu a certa pe argat de ce n-a ingrijit de gradina, si era atat de suparat, cat p-aci era sa-l si bata. Dara fiica imparatului, care privea de la fereastra toate aceste, ceru gradinarului sa-i trimita niste flori. Gradinarul facu ce facu si aduna de prin colturi cateva floricele, le lega si le trimise imparatesei celei mici. Ea, daca priimi florile, ii dete un pumn de bani si-i trimise raspuns sa ierte pe bietul argat, ca nu este el de vina.

Atunci gradinarul, vesel de un dar asa de frumos, isi puse toate silintele, si in trei saptamani facu gradina la loc, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic intr-insa. Nu mult dupa aceasta, fata imparatului cea mijlocie isi alese si ea un fecior de imparat, si-l lua de barbat. Veseliile tinura ca si la sora-sa cea mare; iara la sfarsitul veseliilor o petrecu si pe dansa imparatul pana la hotarele imparatiei sale. Fata cea mica a imparatului nu se duse, ci ramase acasa, prefacandu-se de asta data ca este bolnava. Argatul gradinei, cum se vazu iara singur, vru sa se veseleasca si el ca toti slujitorii curtei; insa, fiindca el nu se putea veseli decat cu bidiviul sau, isi chema calul, se imbraca cu alte haine: ceru cu stelele, isi lasa parul pe spate, si calca toata gradina.

Cand baga de seama ca iara faramase totul, se imbraca cu hainele sale cele proaste, si bocindu-se incepu sa dreaga ceea ce stricase. Ca si dealt rand, gradinarul voind sa-l carpeasca, fu oprit de fata cea mai mica a imparatului, care ceruse flori, trimitandu-i si doi pumni de bani, si vorba sa nu se atinga de argat, nefiind el vinovat. Gradinarul se puse iara pe munca si dadu gradina gata in patru saptamani. Imparatul facuse o vanatoare mare si, fiindca scapase de o mare primejdie, ridica un chiosc in padurea aceea, si chemase, ca sa serbeze mantuirea sa, pre toti boierii si slujitorii curtei la o masa infricosata ce pregatise acolo. Toti curtenii se dusera la chemarea imparatului, numai fiica sa ramase.

Fat-Frumos, vazandu-se iara singur, chema calul si voind sa se veseleasca si dansul, imbraca hainele: cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si-l incurca prin gradina. Atat se stricase gradina, incat nu mai era chip de a o drege. Iar daca vazu aceasta el, incepu a se tangui, se imbraca iute cu hainele lui cele de argat, si nu stia de unde sa inceapa meremetul. Mania gradinarului trecu orice hotare, cand veni si vazu acea mare prapadenie. Dara cand voi sa-i dea pe foi pentru ca nu ingrijise de gradina, fiica imparatului ii ceru flori, de la fereastra. Gradinarul da din colt in colt si nu stia ce sa faca; in cele mai de pe urma, cata si mai gasi vreo doua floricele care abia scapase de copitele calului cu aripi, i le trimise, si fata de imparat ii porunci sa ierte pe bietul argat, pentru care ii si dadu trei pumni de galbeni.

Se apuca de croi din nou, si in sase saptamani abia putu face ceva care sa mai semene a gradina, iar argatului ii fagadui o santa de bataie, sor’ cu moartea, de s-o mai intampla una ca asta, si sa fie si gonit. Imparatul se luase de ganduri vazand pe fiica-sa tot trista. Ea acum nu mai voia sa iasa afara nici din casa. Hotari dara sa o marite si incepu a-i spune de cutare si cutare fiu de imparat. Ea nu voia sa auda de nici unul. Iar daca vazu asa imparatul, aduna iara sfatul si boierii si ii intreba ce sa faca? Unul din boieri ii zise sa faca un foisor cu poarta pe dedesubt, pe unde sa treaca toti fiii de imparat si de boieri, si pe care-l va alege fata, sa-l loveasca cu un mar de aur ce-l va tine in mana,Esi dupa acela s-o dea imparatul.

Asa se si facu. Se dete sfara in tara ca este hotararea imparatului sa se adune mic si mare si sa treaca pe sub poarta. Toti trecura, dara nu lovi nici pe unul. Multi credea ca fata n-ar voi sa se marite. Insa un boier batran, trecut si prin ciur si prin darmon, d-aia care auzise, vazuse si patise multe, zise sa treaca si oamenii curtii; trecu si gradinarul, si bucatarul cel mare si vataful, si slugile, si vizitiii, si toti randasii, dar geaba, fata nu lovi nici pe unul. Se facu intrebare daca n-a mai ramas cineva netrecut, si se afla ca a mai ramas un prapadit de argat de la gradinarie, cheles si dosadit de n-are seaman pe lume.

- Sa treaca si acesta, zise imparatul. Atunci chema si pe argatul cel cheles si-i zise sa treaca si dansul, dar el nu cuteza; apoi cam cu caraiala, cam cu sila, fu nevoit sa treaca si, daca trecu, fata il lovi cu marul.
Argatul incepu a tipa si a fugi, tinandu-se cu mainile de cap zicand ca i-a spart capul. Imparatul, cum vazu cele intamplate, zise:
- Asta nu se poate! este o greseala! fata mea nu e de crezut sa fi ales tocmai pe chelesul asta. Nu putea, vezi, sa se invoiasca imparatul a da pe fie-sa dupa argat, desi il lovise fata cu marul. Atunci puse de a doua oara sa treaca lumea si de a doua oara fiica-sa lovi cu marul in cap pe cheles, care iarasi fugi tinandu-se cu mainile de cap si tipand.

Imparatul, plin de mahnire, iara isi lua vorba inapoi, si puse de a treia oara sa treaca toata lumea. Daca vazu si vazu imparatul ca si d-a treia oara tot pe cheles il lovi fata, s-a plecat la sfatul imparatiei, si i-a dat lui pe fiica-sa. Nunta se facu cam pe ascuns, si imparatul apoi ii oropsi pe amandoi, si nu mai voi sa stie si sa auza de dansii; atata numai ca de sila, de mila, ii priimi sa locuiasca in curtea palatului. Un bordei intr-un colt al curtii li se dete spre locuinta, iar argatul se facu sacagiul curtii. Toate slugile imparatului radeau de dansul si toate murdariile le arunca pe bordeiul lui. Inauntru insa calul cel cu aripi le adusese frumusetile lumii; nu era in palaturile imparatului ceea ce era in bordeiul lui.

Fiii de imparat, carii venisera in petit la fiica cea mica, se imbufnara de rusinea ce patise, pentru ca fiica imparatului alesese pe cheles si se invoira intre dansii ca sa porneasca oaste mare impotriva lui. Imparatul simti mare durere cand auzi hotararea vecinilor sai, insa, ce sa faca? se pregati de razboi, si nici ca avea incotro. Amandoi ginerii imparatului se sculara cu oaste si venira in ajutorul socrului lor. Fat-Frumos trimise si el pe sotia sa ca sa roage pe imparatul a-i da voie sa mearga si el la bataie.
- Du-te dinaintea mea, nesocotito; fiindca, iata, din pricina ta mi se turbura linistea; nu mai voi sa va vaz in ochii mei, nemernicilor ce sunteti. Dara, dupa mai multe rugaciuni, se indupleca, si porunci sa-l lase sa care si el macar apa pentru ostire. Se pregatira si pornira.

Fat-Frumos, cu hainele lui proaste si calare pe o martoaga schioapa, pleca inainte. Ostirea il ajunse intr-o mlastina unde i se nomolise iapa si unde se muncea ca sa o scoata, tragand-o cand de coada, cand de cap, cand de picioare. Rasera ostirea si imparatul cu ginerii cei mai mari ai sai si trecura inainte. Dupa ce insa nu se mai vazura dansii, Fat-Frumos scoase iapa din noroi, isi chema calul sau, se imbraca cu hainele campul cu florile si porni la campul bataliei, ajunse si se sui intr-un munte apropiat, ca sa vaza care parte este mai tare. Ostile daca ajunse, se lovira, iar Fat-Frumos, vazand ca oastea vrajmasa este mai mare la numar si mai tare, se rapezi din varful muntelui asupra ei si ca un vartej se invarteja prin mijlocul ei cu palosul in mana, si taia in dreapta si in stanga, pe oricine intalnea.

Asa spaima dete iuteala, stralucirea hainelor si zborul calului sau, incat oastea si toti cu totul o rupsera d-a fuga apucand drumul fiecare incotro vedea cu ochii, imprastiindu-se ca puii de potarniche. Iar imparatul dupa ce vazu minunea, multumi lui Dumnezeu ca i-a trimis pe ingerul sau de l-a scapat din mana vrajmasului, si se intoarse vesel acasa. Pe drum intalni iarasi pe Fat-Frumos, prefacut in argat, muncind sa-si scoata iapa din noroi; si cum era cu voie buna, imparatul zise la cativa:
- Duceti-va de scoateti si pe nevoiasul acela din noroi. N-apucara sa se aseze bine, si veni veste la imparatul ca vrajmasii lui cu ostire si mai mare s-au ridicat asupra lui. Se gati dara si el de razboi si pleca s-o intalneasca. Fat-Frumos iara se ruga sa-l lase si pe dansul sa mearga, si iara fu huiduit.

Dara daca dobandi voie, porni iara cu iapa lui. Fu si de asta data de ras si de bataie de joc, cand l-a vazut ostirea ca iara se innomolise si nu putea sa-si scoata iapa din noroi de fel, de fel. Il lasara inapoi dara el ajunse si acum mai nainte la locul de lupta, prefacut in Fat-Frumos, calare pe calul cu aripi, si imbracat in hainele lui cele cu cerul cu stelele. Ostile detera in tampene si in surle si se lovira, iar Fat-Frumos, daca vazu ca vrajmasii sunt mai puternici, se repezi din munte si-i puse pe goana. Imparatul se intoarse iara vesel, multumind lui Dumnezeu de ajutorul ce i-a dat, si iara porunci ostasilor sa scoata din noroi pe nevoiasul de sacagiu. Iar el era impacat cu cugetul sau si se bucura in ascunsul sufletului sau de izbandele sale. Imparatul de mahni pana in fundul inimei sale cand auzi ca vrajmasii se ridica de a treia oara cu oaste si mai mare si ca a ajuns la hotarele imparatiei sale cata frunza si iarba; un plans il napadi, de sa fereasca Dumnezeu! si planse, si planse, pana ce simti ca-i slabesc vederile. Apoi isi stranse si dansul toata oastea si porni la batalie cu nadejde in Dumnezeu.

Fat-Frumos porni si el tot pe otopina lui. Iar dupa ce trecu toata oastea facand haz de dansul cum se muncea ca sa-si scoata iapa din noroi, se imbraca cu hainele cele cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si intr-un minut fu iarasi pe munte, unde astepta sa vaza ce s-o intampla. Se intalnira ostile, se lovira din mai multe parti si se taiau unii pre altii fara de crutare, atata erau de inversunati ostasii. Iar cand fu catre seara, cand vazu ca ostirea vrajmase era sa ia in goana pre a imparatului, unde se repezi odata Fat-Frumos din munte ca un fulger; si unde trasni in mijlocul lor, incat se ingrozira de nu mai stiau ce fac. Stralucirea hainelor lui Fat-Frumos pana intr-atata orbise si zapacise pe vrajmas de nu mai stiau ostile unde se afla. Fat-Frumos lovea cu pala de zvanta, in toate partile. Groaza intrase in inimile protivnicilor si ii tulburase de isi uitasera de batalie, ci catau cum sa se mantuiasca cu viata. O luara la sanatoasa cari incotro vedea cu ochii dand navala unii preste altii de-si rupeau gaturile. Fat-Frumos insa ii gonea sii secera cu pala ca pe buruienele cele rele.

Imparatul il vazu sangerat la mana, la care se crestase insusi, si ii dete naframa sa ca sa se lege. Apoi se intoarse acasa izbaviti de primejdie. Cand venira, gasira iara pe Fat-Frumos in noroi cu iapa, si iarasi porunci de il scoase. Si sosind acasa imparatul cazu la boala de ochi si orbi. Toti vracii si toti filosofii carii citeau pe stele fura adusi, si nimeni nu putura sa-i dea nici un ajutor. Intr-una din zile, sculandu-se din somn imparatul, spuse ca a vazut in vis un batran care i-a zis ca daca se va spala la ochi si daca va bea lapte de capra rosie salbatica va dobandi vederile. Auzind astfel ginerii sai, pornira cu totii, cei doi mai mari singuri, fara sa ia si pe cel mic, si fara a voi sa-l lase macar a merge impreuna cu dansii. Iara Fat-Frumos chema calul si merse cu dansul prin smarcuri, gasi capre rosii salbatice, le mulse si cand se intorcea, se imbraca in haine de cioban si iesi inaintea cumnatilor sai cu o donita plina cu lapte de oi.

Ei il intrebara ce lapte are acolo, iara el le raspunse, prefacandu-se ca nu-i cunoaste, ca duce lapte de capra rosie la imparatul care visase cai va veni vedere daca va da cu acel lapte pe la ochi. Atunci ei se incercara a-i cumpara laptele; dar ciobanul le raspunse ca laptele nu-l da pe bani ci ca, daca voiesc sa aiba lapte de capra rosie, sa se zica ca sunt robii lui, si sa rabde ca sa le puna pecetea lui pe spinarea lor, macar ca ei au sa se duca si sa nu mai dea pe la dansul. Cei doi gineri se socotira ca ei pentru ca sunt imparati si gineri de imparat n-o sa le pese nimic, se lasara, deci, de le puse pecetea lui in spinare, si apoi luara laptele si-l adusera vorbind intre dansii pe drum: “De se va incerca, nerodul, sa ne zica ceva, il facem nebun, si tot noi vom fi mai crezuti decat dansul”. Se intoarsera la imparatul, ii detera laptele, se unse la ochi si bau, dara nu-i ajuta nimic. Dupa aceea veni si fiica cea mica la imparatul si-i zise:

- Tata, iata ia si acest lapte, pe care il aduse barbatul meu, unge-te si cu dansul, asa te rog.
- Ce lucru bun a facut nataraul de barbatul tau, raspunse imparatul, ca sa faca si acum ceva de isprava? N-a putut face nimic ginerii mei ceilalti, cari m-au ajutat asa de mult in razboaie, si tocmai el, natangul, o sa-mi poata ajuta? Si apoi nu v-am zis ca n-aveti voie a va mai arata inaintea fetei mele? Cum ai cutezat sa calci porunca mea?
- Ma supui la orice pedeapsa vei binevoi sa-mi dai, tata, numai unge-te, asa te rog, si cu acest lapte ce ti-l aduce umilitul tau rob. Imparatul daca vazu ca atat de mult se roaga fiica-sa se indupleca si lua laptele ce-i adusese, si apoi se unse cu dansul la ochi o zi, se unse si a doua zi, si cu marea sa mirare simti ca pare ca incepuse a zari ca prin sita; si daca se mai unse si a treia zi, vazu cum vede toti oamenii cu ochii luminati si limpezi.

Dupa ce se insanatosi, dete o masa mare la toti boierii si sfetnicii imparatiei, si dupa rugaciunea lor priimi si pe Fat-Frumos saEseaza in coada mesei. Pe cand se veseleau mesenii si se chefuiau, se scula Fat-Frumos si, rugandu-se de iertare, intreba:
- Marite imparate, robii pot sedea cu stapanii lor la masa?
- Nu, nicidecum, raspunse imparatul.
- Apoi daca este asa, si fiindca lumea te stie de om drept, fa-mi si mie dreptate, si scoala pe cei doi oaspeti carii sed d-a dreapta si d-a stanga mariei tale, caci ei sunt robii mei; si ca sa ma crezi, pune sa-i caute si vei vedea ca sunt insemnati cu pecetea mea in spinare.

Cum auzira ginerii imparatului, o bagara pe maneca si marturisira ca asa este; indata fura nevoiti a se scula de la masa si a sta in picioare. Iara catra sfarsitul mesei, Fat-Frumos scoase naframa care i-a fost dat-o imparatul la batalie.
- Cum ajunse naframa mea in mainile tale, intreba imparatul? Eu am dat-o ingerului Domnului care ne-a ajutat la razboi.
- Ba nu, marite imparate, mie mi-ai dat-o.
- Apoi daca este asa, tu esti acela care ne-ai ajutat?
- Eu, marite imparate.
- Nu se poate, adaose iute imparatul, si daca vei sa te crez, arata-te asa cum era atunci acela caruia am dat naframa.

Atunci el se scula de la masa, se duse de se imbraca cu hainele cele cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul pe spate si se infatisa imparatului si la toata adunarea. Cum il vazura mesenii, indata se radicara si se minunara; Fat-Frumos era atata de mandru si stralucitor, incat la soare te puteai uita, dar la el ba. Imparatul, dupa ce lauda pe fiica-sa pentru alegerea sa cea buna, se dete jos din scaunul imparatiei si ridica in el pre ginerele sau, Fat-Frumos; iara el, cea dintai treaba ce facu, fu de a da drumul din robie cumnatilor sai, si in toata imparatia se facu bucurie mare.

Eram si eu p-acolo, si la masa imparateasca:
Caram mereu la vatra, lemne cu frigarea,
Duceam si eu la masa, glume cu caldarea;
Pentru care capatai:
Un napastroc de ciorba
S-o santa de cociorba
Pentru cei ce-s lunga vorba,
Si incalecai p-o sea si v-o spusei d-voastra asa.
Si mai incalecai p-o lingura scurta, s-o dai pe la nasul cui n-asculta.

read comments (0)

de Petre Ispirescu

A fost odata un om, caruia i se urase cu desertaciunile cetatilor si se facuse sihastru. Vezi ca vazuse el ca tot nu e nimic de lumea asta oarba si d-aia se dusese in sihastrie. Acolo el avu vecini fiarele padurilor, si asa de bun era el la Dumnezeu, incat toate dobitoacele i se inchinau si ii lingeau picioarele cand se intalneau cu dansul. Intr-una din zile, ducandu-le el la marginea raului, ce curgea prin padurea aceea, ca sa se spele, vazu un sicrinel, incheiat si smolit bine, ca vine pe apa si se opreste de marginea unde sta el, si indata auzi ca oracaieste ceva ca un copilas.

Statu putin si cugeta el, ca ce sa fie asta? Dar dupa ce se ruga putin, ca sa se departeze de el ispita satanei, daca ispita ar fi, si dupa ce vazu ca oracaitul se inteteste, necum sa piara dinaintea lui, prinse a scoate sicriasul la margine. Si, deschizandu-l, gasi intr-insul un copil mic ca de doua saptamani. Cum il lua in brate, copilul tacu. Atunci sihastrul multumi lui Dumnezeu ca i-a trimis suflet de om cu care sa-si mai petreaca uratul in bungetul ala de codru. De gatul copilului gasi un baier in care citi pustnicul ca acel copil este fiu al unei fete de imparat. De crescut, ar fi voit pustnicul sa-l creasca, dara nevoia era cu ce sa-l hraneasca. Atunci plecandu-si genunchii se ruga Domnului cu caldura, si indata rasari ca din pamant din iarba verde un smochin mare, cu roadele, unele in mugur, altele in floare, altele in parg, iara altele coapte si numai bune de mancat. Dete copilului zeama stoarsa din o smochina, si manca copilasul, de se minuna si sihastrul.

Asa il crescu el acolo, pana se facu maricel, incepu a umbla si a manca si cate altceva ce-i da sihastrul. Dupa ce se mai mari, invata pustnicul pe fiul sau de suflet sa citeasca, si sa-si adune radacini si alte verdeturi pentru hrana. Si asa petreceau ei acolo in tihna, fara sa-i supere cineva, batranul invatand pe copil tot ceea ce stia el despre lume si ale lumii, copilul ascultand si bagand la cap tot ce-l invata tata-sau cel dat lui de sus. Trecu asa cativa ani. Cand, intr-una din zile batranul spuse fiului sau ca o sa se duca la Dumnezeu.

- Sa nu te sperii, dragul meu, ca are sa vie un leu groaznic sa-mi sape groapa, si tu sa ma bagi intr-insa si sa ma acoperi cu pamant. Apoi sa te sui in podul colibei mele si sa iei d-acolo fraul ce vei gasi si sa-l scuturi. Inca vorbind, pustnicul se culca si adormi somnul cel de veci. Baiatul planse cu foc, vazandu-se singur. Apoi iata, nene, ca leul cel groaznic venea racnind. I se facu baiatului parul maciuca in cap de frica, dara, aducandu-si aminte de vorbele batranului, se linisti si privi cum sapa groapa, in care el puse pe tata-sau, si il acoperi cu pamant. Dupa ce baiatul facu precum ii zisese batranul, leul se duse in treaba lui si nu se mai intoarse pe acolo.

Baiatul ramanand singur, ratacindu-se prin desisurile padurei, plangea si se tanguia de ti se rupea rarunchii de mila lui. Si, aducandu-si aminte de cuvintele batranului, tatalui sau, se sui in podul colibei, gasi fraul, il lua si se dete jos cu el.Am uitat sa va spui. Dupa moartea batranului, smochinul se usca de tot, nemairamaind decat un bustean parlit, stand infipt in pamant. Daca se dete jos cu fraul, baiatul il scutura si, iata ca, se arata un armasar cu sase aripi si zice:
- Ce poruncesti, stapane?
- Ce sa poruncesc? raspunse baiatul, ia sa stai cu mine, aici, ca mi-e urat singur.
- Ba nu, stapane, d-ta sa mergi la lume, sa faci ce ti-oi zice eu, ca va fi mult mai bine de d-ta.

Se mira baiatul de spusele calului. Vezi ca el nu stia nimic de ale lumii. Se mai mira o toana cand ii spuse ca trebuie sa fie imbracat. Si, dupa povata calului, baga mana in urechia lui cea stanga si scoase niste haine, cu care se imbraca. Si incalecand, il duse calul la un oras si trase la un han. Se mira el de tot ce vedea si lua aminte la tot ce facea ceilalti oameni. Iara dupa ce trecu cateva zile, in care baiatul se mai deprinse cu lumea, calul ii zise ca trebuie sa-si faca si dansul un capatai. Pentru aceasta ii zise sa se lege la ochi si incalecand zbura cu dansul, ca vantul, ducandu-se intr-un damb si se opri acolo. Apoi ii zise:

- Stapane, descaleca, si cu fraul in mana, apleaca-te si ia de pe jos ce ti-o da de mana si umple-ti sanurile.
- Asa orbeste, ce naiba o sa apuc? Mai bine ar fi sa ma dezleg la ochi, raspunse baiatul.
- Sa nu faci una ca asta, vai de mine! ca in clipa ce vei deschide ochii, cu moarte vei muri, ii zise calul.

Baiatul asculta. Descaleca, dara fraul din mana nu-l lasa. Se pleca jos si cu cealalta mana lua pe nepipaite tot ce putu apuca, isi umplu sanurile, incaleca si porni inapoi. Acasa daca ajunse si se dezlega la ochi, ce credeti ca mi-ti vazu, boieri dumneavoastra? numai pietre nestemate, una mai frumoasa decat alta, una mai mare decat alta. El nu stia ce sunt alea, se juca cu dansele ca copiii cu pietricelele. Calul insa il invata ce sa faca cu ele.

Lua numai cateva si se duse pe la negutatori de le schimba pe bani. Plati la han, isi cumpara cele ce ii era de trebuinta si-i mai si ramase. Acum calul il invata ce sa mai faca. Il invata sa aleaga vro cateva pietre din cele mai mari si mai frumoase si sa le duca in dar la imparatul locului aceluia.Si el facu asa. Iara daca se duse la imparatul cu darul si vazu ca il priimeste imparatul cu mare cinste si atat ii pretuieste darul, el spuse ca mai are inca multe. Se sperie si imparatul de atata bogatie ce vazu la baiat si-l lua in nume de bine.

Nu era tarmonie la curte, unde sa nu fie si el chemat. Nu era paradie ori vrun alai sau serbare, ca sa nu fie si el acolo. Azi asa, maine asa, el facu cunostinta cu toti fiii de domni si de boieri si invata de la dansii, ia numai asa auzind si vazand, toate obiceiurile: cum sa manuiasca sabia ori palosul, cum sa rasuceasca buzduganul, cum sa intinza arcul si sa ocheasca, ba inca ii si intrecu, ca era destept baiatul, iscusit si numai spirit, ca un roman verde ca bradul si mandru ca stejarul. Toate bune. Numai de un lucru nu-si putea da el seama. Ca de ce adeca imparatul era tot trist si tanjea firea intr-insul. Intr-una din zile nu stiu cum ii veni lui bine si prinse a-l intreba:

- Imparate, zise el, toate bunatatile de pe lume ai, toti ti se inchina ca la un mare imparat, ce ai la sufletul tau de esti tot fara chef si mahnit?
- Ei, dragul meu, ce sa am? Ia niste pacate de la Dumnezeu am avut sa trag pe lumea asta si acum m-au ajuns. Aveam o fata si doi baieti si parte de ei n-am avut. Un spurcat de zmeu mi-a furat fata si nu pot da cu mana de urma ei, deloc, deloc. Doua ostiri am trimis, impreuna cu fiii mei si toti cu totul s-au prapadit. Nevasta mea, imparateasa, s-a sfarsit de dorul copiilor si eu nu e departe pana sa ma duc sa ma impreun cu dansa, ca uite, simt ca slabesc din zi in zi, si nu-mi mai da inima sa ma veselesc.

Baiatul tacu si-i paru rau ca aduse vorba despre lucruri atat de mahnitoare sufletului imparatesc.Daca se intoarse acasa la dansul, spuse calului cele ce afla, si-l intreba, ca nu e chip a scoate pe fata din mana zmeilor? Calul ii raspunse:
- Ce nu se poate pe lumea asta? Insa ca sa scapi pe fata din mana zmeului, cam greu lucru este din pricina zgripsoroaicii de ma-sa, ca este si vrajitoare de inghiata apele. Atata fu destul baiatului sa afle. El nu voi sa stie greu negreu, si se duse drept la imparatul. Mai aduse vorba inca o data despre copiii lui cei pierduti, cerceta mai cu d-amanuntul despre dansii, apoi zise:

- Ma voi duce sa ti-i aduc eu, marite imparate.
- Fugi d-acolo, voinice, ii raspunse imparatul. Nu-ti mai pierde tineretele in desert. N-a putut face nimic novacul meu, n-a putut face nimic arapul meu, dara incamite tu, un copil necercat in ale razboiului. Novacul avea darul de culca la pamant o oaste intreaga, de se facea o movila inalta cat era ea de mare, cand aducea o data mana de o da la spate si apoi el se punea de sedea d-asupra movilei. Arapul meu avea darul de a inghiti o ostire cat de mare, cand sorbea o data, si apoi o da afara ca si mistuita. Si totusi ei s-au rapus ducandu-se cu fiii mei la razboi.

- Voi cerca si eu, marite imparate, daca-mi vei da voie.
- Du-te, baiete, daca te trage ata la moarte. Si luandu-si ziua buna de la imparatul, voinicul se duse la calul sau si-i spuse tot ce auzise de la imparatul, si tot ceea ce hotarase el sa faca.
- Sa mergem, raspunse calul, insa cu cugetul tot la Dumnezeu, si el nu ne va lasa sa pierim.

Vezi ca nu stiu de ce, dara voinicul simti ca parca fata imparatului sa fie scrisa lui, si parca nu mai avea odihna in oase. Se pregati si porni. Si merse, si merse, si merse, zi de vara pana-n seara, ca cuvantul din poveste, care d-aci incolo mai frumos este, pana ce au ajuns la o poiana verde si dezmierdatoare. Aci daca statura in popas, prinse a se sfatui cu calul, ce si cum sa faca, iara calul, ca un nazdravan ce era el, ii spuse cum sa apuce lucrurile ca sa mearga la izbanda, la dor de copila blanda.

Si mai merse ce mai merse si ajunse la palaturile zmeoaicei. Aceste palaturi erau cu totul si cu totul de sticla, si stralucea de la soare te puteai uita, dara la dansele ba. Pana a nu intra in curtile palatului statura si spionara, ca sa stie cum stau lucrurile in aceasta curte. Trei zile si trei nopti umblara prin preajma palaturilor si mai ispitind, aflara ca zmeoaica cu zmeul nu erau acasa. Atunci Fat-Frumos calare intra in palaturi si se opri drept la scara. Fata, cum il vazu, iesi afara. Vorbi cu Fat-Frumos d-a-n-calarele si se intelesera la cuvinte. Fata, vazand ca are a face cu un viteaz, intra in camara, lua cu dansa o gresie, o basma cu chenar pe margine si o perie, iesi repede din casa, se puse pe calul lui Fat-Frumos si o luara la sanatoasa.

Cum pasira pragul portii, incepura curtile si palaturile a haui, de se fereasca Dumnezeu! Si auzind zmeoaica de unde era dusa, intr-o clipa se intoarse acasa. Aci daca sosi si vazu ca fata este rapita, se lua dupa dansii si goneste-i, si goneste-i, pana ce, cand era sa puie mana pe ei, fata arunca peria inaintea zmeoaicei si indata se facu o padure mare si deasa, de nu putea pui de pasare sa razbata printr-insa. Zmeoaica facu ce facu, roase la copaci, catarandu-se din craca in craca si strecurandu-se prin desisi, pana ce trecu dincolo si sa te tii dupa dansii!

Calul zbura ca vantul, dara zmeoaica venea dupa dansii ca gandul. Cand sa puie mana pe dansii, fata arunca in urma ei basmaua. Odata se facu o apa mare, mare de d-abia i se vedea marginea si de jur imprejur inconjurata de foc. Zmeoaica se facu luntre si punte si trecu. Dete prin foc si prin apa, si dupa dansii! tot dupa dansii, si din goana nu-i slabea! N-apucase calul sa se departeze o bucata de loc mai de Doamne-ajuta si iata ca zmeoaica iara ii ajunse.

Atunci fata arunca d-a-nfuga si gresia. Odata se facu intre dansii si zmeoaica un munte, numai si numai de piatra. Zmeoaica crapa de necaz si nu mai vedea inaintea ochilor de catranita ce era. Incepu a se sui pe munte, dara asi! unde era pomana aia, ca sa se poata urca? Muntele era drept si piatra lustruita, ma rog, ca o gresie ce era ea. N-avea unde pune piciorul, ca sa se sprijineasca. Cand se atingea de cate un colt de piatra, carnurile ii sangera, caci era asa de ascutit de taia ca briciul.

In cele de pe urma, mai catarandu-se din stei in stei, mai d-a busele, ca o lipitoare facu pe dracul in patru si se urca d-asupra muntelui. Fat-Frumos sta in poale cu arcul in mana. Zmeoaica cum se vazu in varful muntelui, rasufla o toana si, invartejindu-se la vale, se lasa ca o furtuna. Fat-Frumos, cum vazu una ca asta, instruna iute arcul, puse sageata si o lua la catare. Cand ii veni bine, dete drumul arcului si o sageta drept in ochi. Zmeoaica o data dete un tipat de se cutremura muntele si numai iaca venea d-a rostogolul, gemand. Cand ajunse jos, se facu mototol de durere. Fat-Frumos, cu buzduganul in mana, se apropie de dansa, ii mai dete vro cateva lovituri d-alea indesatele ca nu murise inca. Atata mai apuca sa zica zmeoaica:

- M-ai mancat fripta! fecior de lele ce mi-ai fost. Casca gura de trei ori si cand ii iesi sufletul din oase, se raspandi o duhoare de nu putea nimeni sa stea langa dansa. Atat de spurcata ce era, dihania! Fat-Frumos si fata de imparat nu mai puteau de bucurie. Ei voira sa se intoarca acasa la imparatul, carele ii astepta cu mare nerabdare. Dara calul le raspunse:
- O! o! cine se pripeste, se parleste. Trebuie intai sa omoram pe zmeu, fiul zmeoaicei, caci pana va fi acesta d-asupra pamantului, pace de el nu veti avea. Apoi sa sculam din mormant pe fiii de imparat si oastea ce i-a prapadit zmeoaica cu farmecele sale, si asa, cu tot avutul zmeilor, sa ne intoarcem acasa. Fat-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul, si porni din nou la palaturile zmeoaicei.

Zmeul astepta inarmat sa vaza ce izbanda facuse ma-sa. Cand insa vazu pe FatFrumos viind ca un voinic cu fata langa dansul pe cal, i se taie mainile si picioarele. P-aci, p-aci era sa se piarza zmeul de parere de rau, ca se rapusese mumasa. Dara imbarbatandu-se, statu locului, ca sa se ia la lupta cu Fat-Frumos. Acesta atata si astepta. Vezi ca il invatase calul cum sa mearga la lupta si cum sa faca. Se apucara deci la tranta. Si lupte-se, si lupte-se, zi de vara pana-n seara, si ca sa se dovedeasca unul pe altul, nici ca se pomenea. Vazand Fat-Frumos ca ii apuca noaptea, odata se opinti din toate puterile, ridica in sus pe zmeu si, aducandu-l, il baga in pamant pana in gat si, tinandu-l acolo sub picior si cu sabia goala in mana ridicata d-asupra lui, il intreba despre fratii fetei si despre ostile trimise. Zmeul crezand ca o sa-l ierte de la moarte daca i-o spune, raspunse:

- Movilele de pamant ce ai intalnit pana aici sunt fratii fetei imparatului si ostile lui. Hrisoavele legaturei lor sunt puse intr-o cutie de argint si pastrata pe polita de dupa soba din camara mamei; cine le va lua si le va citi d-asupra acelor movile, ca sa desfaca facutul lor, legatura vrajelor se va dezlega si toti vor invia ca si cum n-ar fi fost legati de cand pamantul. Atata trebuia lui Fat-Frumos sa stie. Ii reteza capul si il lasa acolo corbilor sa-l manance. Si, intrand in palaturile zmeoaicei, fata, care ochise cutia cu pricina, se duse drept ca pe ciripie, puse mana si o lua. Cand colo ce sa vaza? cate movile era atatea si hrisoave. Acum alta nevoie. Cum sa ghiceasca hrisoavele movilelor. Se hotarara sa mearga la cate una din ele si sa citeasca toate hrisoavele de legatura, pana va da peste acela al movilei aceleia.

Tocmai acum isi veni si Fat-Frumos de acasa. El bagase de seama ca aceste movilite de pamant gramadit se cutremurau cand trecea pe langa dansele, dar nu-si putea da seama ca ce sa fie. Si, intorcandu-se, stete la cea dintai movilita ce intalni, ceti un hrisov, ceti altul, nimic! mai citi inca unul si inca unul, pasamite acesta era hrisovul prin care se legase vrajele movilitei de fata ca, numai, mare, unde incepu movila sa se cutremure si apoi sa se legene, de parea ca vrea sa se dezgradineze de pamant si in cele din urma pieri, si in locu-i ramase un tanar fecior de imparat, viu nevatamat. Acesta, cum deschise ochii, se uita imprejur, si zise:

- Oh! soru-mea, dara greu somn dormii!
- Greu, fratele meu, si ai mai fi dormit tu mult si bine de nu venea omul acesta, trimis de Dumnezeu, sa ne scape de la robie. Atunci, intorcandu-se catre Fat-Frumos, ii zise:
- Oricine vei fi, frate sa ne fii.
- Frate pana la moarte, raspunse Fat-Frumos. Si, imbratisandu-se, pornira si pe la celelalte movile si la toate tot asa facura. Invie pe celalalt frate, pe novac, pe arap cu toate ostile lor.

Si se facu o bucurie mare intre dansii de nu se poate spune. Bietul Fat-Frumos umbla din mana in mana, caci toti voiau sa-l imbratiseze de multumire. Si, intorcandu-se din nou la palaturile zmeoaicei, plesni de patru parti ale curtilor cu un bici, ce era dupa usa in cui, care se facu un mar de aur; Fat-Frumos il lua si il baga in san. Apoi el, impreuna cu fata, se pusera in carata zmeoaicei care era numai si numai de sticla, cu cai cu tot de sticla, si se intoarse la imparatul cu alai mare. Cand venira olacarii si spusera imparatului ca i se intorc toti fiii lui inapoi cu osti cu tot, p-aci, p-aci era sa se piarza de bucurie. Isi tinu insa firea si le iesi inainte, cale d-o zi.

Daramite cand se vazura! Nu stia bietul imparat pe care sa imbratiseze mai intai. Si cand imbratisa pe cate vrunul, parca nu-i mai venea sa se dezlipeasca de dansul. Intrand in orasul imparatesc, alaiul se orandui astfel: intai venea pedestrimea, apoi calul lui Fat-Frumos, dupa care era Fat-Frumos cu fata imparatului in carata zmeoaicei cea de sticla, de o parte si de alta fiii imparatului calari si apoi calarimea, in cap cu novacul si cu arapul.

Gloatele se imbulzea si da unul peste altul, care mai de care sa vaza pe mantuitorul fiilor imparatului si toti cu un glas strigau ca el sa le fie imparat. Dupa ce se cununa Fat-Frumos cu fata imparatului, acesta, fiind si batran, se cobori din scaunul imparatiei, si se urca Fat-Frumos. Si domnira in pace si in liniste, laudati de popor, pana in ziua de astazi, de n-or fi murit. Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.

read comments (0)