POVESTI - COCOSATUL DE LA NOTRE DAME

Paris, 6 ianuarie 1482. O multime de oameni se stransese inauntrul Palatului de Justitie. Era ziua pe care lumea o stia drept Sarbatoarea Nebunilor, iar cei de acolo venisera sa-si aleaga regele. Un grup de actori se straduia sa joace o piesa, dar nu-i baga nimeni in seama. Autorul, un tanar pe nume Pierre Gringoire, incepuse sa se necajeasca. Cativa oameni care tocmai treceau pe-acolo se oprisera in loc cateva clipe ca sa se uite, dupa care pufnira in ras.
- Aoleu, mare plictiseala si cu piesa asta! strigara ei. Hai fuga sa-l alegem pe regele Nebunilor! Ce-ar fi sa facem o intrecere de strambaturi? Cine se stramba ce-l mai urat, acela sa fie rege! Toata lumea izbucni in urale.
- Dati-i bataie cu piesa! striga Pierre Gringoire prada furiei. Dati-i bataie!

Insa nimeni nu-l auzi. Dupa cateva minute intrecerea era gata sa inceapa. Cei ce aveau sa se poceasca asteptau intr-o capela mica de langa sala principala. Deasupra usii se gasea o ferestruica sparta si se hotari ca fiecare, cand ii venea randul, sa-si vare capul prin spartura si sa se strambe cat mai urat cu putinta. Deodata se ivi un chip atat de pocit, incat gloata striga dintr-o data:
- El a castigat! El sa ne fie rege!
Barbatul iesi din capela si fu recunoscut de toata lumea. Era Quasimodo, clopotarul din catedrala Notre-Dame. Numai ca el nu se strambase de loc! Din nascare era la fel de slut si stramb cum numai trupul lui se mai lauda a fi. Multimea se stranse in jurul sau, ii aseaza o tichie de bufon pe capatana si il scoase pe strada in chiote si urale. Pierre Gringoire se uita neputincios la marea sala care se golise, iar apoi la baietii lui actori lasati sa joace in fata nimanui. Pe urma cineva fu auzit strigand:

- Haideti sa ne uitam la Esmeralda cum dantuieste!
Auzind asta, actorii se facura si ei nevazuti. Scotand un oftat de naduf, Pierre se lua dupa ei. In Place de Greve, Esmeralda dantuia luminata doar de palpairea unui foc. Avea pielea aurie si parul negru ca taciunele, era tanara si frumoasa. Uitand de toata supararea de pana atunci, Gringoire nu-si mai putu dezlipi ochii de la ea.
Dintr-un unghier, un barbat invesmantat tot in negru si cu o cautatura fioroasa o privea la randu-i pe Esmeralda. Dupa ce incheie dansul, fata o dadu la iveala pe Djali, caprita alba cu cornite aurite. Cand animalul strunit de tanara incepu si el sa dantuiasca, cei de fata izbucnira in risete. Deodata, barbatul in negru striga:
- Asta-i vrajitorie!Tanara tiganca se infiora si prinse sa tremure. Dintr-un alt colt al pietei se auzi o voce de femeie:
-Tiganca rea ce esti! Du-te inapoi unde ti-e locul!
Copiii incepura sa se hlizeasca.

- E pustnica aia batrana si scofalcita! chicotira ei. N-are ochi sa-i vada pe tigani. Ia auziti-o cum bolboroseste!Pe urma dadura cu ochii de alaiul care-l ducea pe Regele Nebunilor si plecara in fuga sa-l intampine. Pe data, silueta intunecata iesi din coltul umbros unde statuse ascunsa si se duse glont spre primul rand al alaiului. Gringoire isi recunoscu in clipa aceea maestru, pe Claude Frollo, arhidiaconul de la Notre-Dame. Furios din cale-afara, acesta se apropie de Quasimodo si-i smulse coroana de pe cap. Gloata isi tinu rasuflarea, curioasa sa vada ce avea sa urmeze. Quasimodo era puternic ca un taur si n-ar fi fost de mirare sa-l atace pe preot. In loc de asta, el ingenunche supus in fata lui Frollo. Preotul ii facu un semn numai de ei stiut, iar pe urma pleca din piata. Lumea incerca sa-l faca pe clopotar sa se intoarca in mijlocul ei, ca sa serbeze mai departe. Insa, Quasimodo ii infrunta cu o cautatura furiosa. Se dadura cu totii inapoi infricosati si-l lasara sa plece. Se inapoiara la catedrala fara un cuvant. Cu douazeci de ani in urma, Frollo il gasise pe Quasimodo in cripta unde erau lasati copiii parasiti si-l adoptase pe micutul care era atat de slut, incat nu se indurase nimeni sa-l ia de acolo. Quasimodo crescuse intre zidurile catedralei. Ii stia fiecare cotlon si mai stia ca era singurul camin de care avea sa-si aduca aminte vreodata. Dangatul puternic al clopotelor il asurzisera cu timpul si, chiar daca putea sa vorbeasca, foarte rar se intampla sa deschida gura, stand mai toata vremea cu pasarile si celelalte vietati ce-si gasisera culcus in turnul cladirii.Ii era devotat lui Frollo, care avea un renume cidat in targ. Unii sopteau ca se indeletnicea cu vrajitoriile – ceva caruia ii spunea magie neagra – si toata lumea se temea de el. Unde mai pui ca alti oameni scornisera ca insusi Quasimodo era un demon!

Dupa ce Esmeralda pleca din piata, Gringoire se tinu dupa ea. Nu avea nici o letcaie in buzunar si nu stia unde avea sa doarma. “Tiganii sunt cumsecade”. Strazile urbei erau pustii si pline de umbre furisate. Esmeralda mergea cu un pas sprinten, iar bietul Gringoire se silea sa n-o piarda din ochi. Deodata, din bezna tasnira doi barbati care o atacara pe fata. Aceasta prinse a tipa, iar bietul Gringoire ii sari in ajutor, strigand din rasputeri:
- Opriti-va!Stati!Pe urma vazu cu groaza ca unul dintre atacatori era Quasimodo! Cocosatul se repezi la Gringoire si-l dobori la pamant, iar apoi o lua pe sus pe Esmeralda si fugi cu ea in brate. Insotitorul lui porni in urma lor, lasandu-l pe Gringoire sa zaca fara simtire acolo unde fusese trantit. Esmeralda se zbatea si se lupta, strigand mereu dupa ajutor. Ca un facut, un soldat iesi de pe o straduta si le striga rapitorilor:
- Stati pe loc, nemernici ce sunteti! Dati drumul fetei!
Dupa aceea o lua pe tanara din bratele lui Quasimodo, care se uita la el si nu-i venea sa creada. Barbatul din fata lui era nimeni altul decat capitanul garzii regale!Oamenii lui il urmau indeaproape si nu trecu mult mult pana cand Quasimodo fu inconjurat de soldati inarmati. Insotitorul lui se facuse nevazut, ca si cum nici n-ar fi existat vreodata. Quasimodo incerca sa se lupte, dar soldatii erau prea multi si pana la urma reusira sa-l lege fedeles. Esmeralda il privi pe chipesul ofiter care o salvase si il intreba sfioasa cine era.

- Phoebus de Chateaupers, la ordinele dumitale, rosti el.
- Iti multumesc, domnule capitan, surase fata, facand o plecaciune plina de gratie si disparand in noapte, spre marea uimire a lui Phoebus.In vremea asta, Gringoire se ridica anevoie de jos. Vazu ca pe strazi nu mai era tipenie de om si isi blestema ceasul rau. Unde Dumnezeu avea sa doarma? Tot mergand fara tinta, nu trecu mult si Gringoire se rataci. Simti apoi ca era urmarit si chiar zari cateva siluete care se miscau in intuneric. Se gandi sa faca pe loc cale-ntoarsa, dar umbrele acelea amenintatoare nu-l lasau. Merse mai departe prada fricii si pana la urma ajunse intr-o curte mai paraginita. Intr-o parte se inalta un fel de han la are carui geamuri se vedeau luminite jucause.

- Unde ma aflu? striga el inspaimantat.
- Bine-ai venit la Curtea Miracolelor! rase cineva din multime.
Undeva in han, pe un butoi, sedea capetenia bandei, Clopin Trouillefou. Acesta ii asculta povestea lui Gringoire, iar apoi ii zise:
- Nu noi ti-am cerut sa vii aici. Ai venit, dar acum trebuie sa platesti.Arata undeva afara, unde o ditamai papusa atarna de o spanzuratoare, cu hainele pline de tot felul de clopotei.
- Daca poti sa iei punga de la mogaldeata fara sa se-auda un clinchet, te lasam in viata. Daca nu, dam papusa jos si te ridicam pe tine-n streang in locul ei!

La o zi dupa Sarbatoarea Nebunilor, sala tribunalului era plina ochi. Toata lumea era curioasa, fiindca era ziua cand avea sa fie judecat Quasimodo. Din nefericire, si judecatorul, ca si impricinatul, era surd ca o cibota. Quasimodo n-avea cum sa auda intrebarile judelui, pe cand acesta din urma era incredintat ca i se raspundea. Nu trecu mult si lumea incepu sa rada ori de cate ori judecatorul punea o intrebare. Omul legii se infurie, crezand ca impricinatul isi batea joc de el. Pe neasteptate, se ridica in picioare.
- Luati-l pe circarul asta si legati-l de stalpul infamiei din piata! porunci el soldatilor. Sa ramana acolo un ceas sau doua, sa-i fie invatatura de minte sa mai ia legea peste picior!

Bietul Quasimodo fu scos din sala de judecata. Stalpul infamiei era de fapt o roata de lemn inaltata pe o constructie de piatra. Osanditul era legat de roata si biciuit, in vreme ce roata se invartea incet, ca sa aiba toti cei de fata prilejul sa asiste la pedeapsa. Curioasa, multimea incepuse deja sa se stranga. Pe cand Quasimodo era scos din sala de judecata, doua femei isi croira drum printre oameni ca sa ajunga la celula unde isi ducea zilele pusnica cea batrana. Aceasta se hotarase sa nu mai stie de nimeni si de nimic si sa traiasca de pe o zi pe alta, din pomenile celor mai milostivi. Cele doua femei ii lasara un codru de paine pe pervaz. In vreme ce se indepartau, una dintre ele spuse cu un suspin:
- Ce trista soarta. Tii minte ce fata draguta era?Toti o iubeau si ii erau, prieteni iar acum nici n-ai zice ca e aceeasi faptura.
- Si-a pierdut mintile cand i-au furat tiganii fetita, incuvinta cealalta femeie. I-au lasat un pantofior si nimic altceva. Si te mai miri ca n-are ochi sa-i vada pe tigani! Nefericita! Clatinand din cap, cele doua femei se alaturara multimii stranse deja in jurul stalpului infamiei. Quasimodo fu impins in genunchi si inlantuit de roata ce prinse a se invarti, in timp ce calaul il biciuia. De fiecare data cand biciul i se abatea pe spinarea gheboasa, Quasimodo tresarea de durere. Gloata radea la fel de tare cum o facuse deunazi, cand il alesese Rege al Nebunilor. Ba cativa se incumetara sa arunce cu pietre. Chiar atunci Claude Frollo strabatea piata calare pe un catar, iar Quasimodo ii arunca o privire plina de speranta. Doar era stapanul lui si avea sa-i vina in ajutor, nu?

Numai ca preotul isi vazu de drum si-si pironi ochii in alta parte. Dupa un ceas, Quasimodo cersi o gura de apa ca sa-si stinga setea. Multimea hohoti si mai abitir.Dintr-o data, Esmeralda isi facu loc printre oamenii din piata si se apropie de osandit. Gandindu-se la seara din ajun, Quasimodo socoti ca fata venise sa-si bata joc de el. Insa ea ii adusese apa de baut. In ochii cocosatului incepura sa joace lacrimi de recunostinta Chiar in clipa aceea, de la celula de piatra a pusnicei batrane, se auzi un glas inciudat si harsait:
- Blestemata sa fii, vrajitoareo, cu tot neamul tau!Tanara auzi vocea si se facu alba la fata ca o hartie.