POVESTI - ILEANA CEA SIREATA

A fost ce-a fost; daca n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odinioara un imparat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasa, cea mijlocie si mai frumoasa, iar cea mai tanara Ileana atata de frumoasa incat si Sfantul Soare se oprea in cale, ca s-o vada si sa se desfateze de frumusetea ei. Intr-o zi imparatul primi carte si veste de la vecinul sau imparat mare si puternic, cum ca iaca, nu e bine, si are sa se bata cu dansul pentru o mare pricina imparateasca. imparatul se puse la sfat cu batranii tarii si, cand vazura cum ca nu e incotro, porunci voinicilor sa incalece pe armasari, sa-si apuce armele si sa se pregateasca de bataia cea grozava ce-avea sa se faca si sa fie. Mai inainte de a incaleca si el insusi, imparatul chema pe fiicele sale la sine, le grai vorbe blande si parintesti si dete apoi la fiecare cate o floare frumoasa, cate o pasarica vesela si cate un mar fraged.

- A carei floare se va vesteji, a carei pasarica se va intrista si al carei mar va putrezi, despre aceea voi sti ca nu si-a pazit credinta, grai imparatul cel intelept. Incaleca apoi pe cal, zise “sanatate buna” si porni cu voinicii sai in calea cea mare. Cand cei trei feciori ai imparatului vecini primira vestea ca imparatul a pornit in cale si ca s-a departat de acasa, ei se intelesera intre sine si incalecara, ca sa mearga la cetatea cea cu trei fete de imparat sa rapeasca credinta fetelor si sa-i faca imparatului suparare. Cel mai batran dintre feciori, voinic, si viteaz si frumos merse inainte, ca sa vada ce e si cum, si apoi sa aduca veste si sa spuie. Trei zile si trei nopti a stat voinicul pe sub ziduri fara ca vre una din fete sa se fi aratat la fereastra. In crepetul zorilor de-a patra zi el pierdu rabdarea, isi intari inima si batu la fereastra celei mai mari dintre fetele de imparat.

- Ce e? cine e? si ce vrea? intreba fata trezita din somnul eel mai dulce.
- Eu sunt surioara! grai feciorul de imparat voinic imparatesc, ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastra. Fata cea de imparat nici nu se apropie de fereastra, ci grai cu glas intelept:
- Mergi pe calea pe care ai venit: flori sa-ti creasca in cale si spini sa-ti ramana pe urma. Peste trei zile si trei nopti, feciorul de imparat iarasi batu la fereastra. Acuma fata de imparat se apropie de fereastra si grai cu glas bland:

- Ti-am zis sa mergi pe calea pe care ai venit: spini sa-ti creasca-n cale si flori sa-ti ramana pe urma. Inca trei zile si trei nopti stete feciorul de imparat la fereastra fetei. In crepetul zorilor de-a zecea z,. adica dupa ce au tre-cut de trei ori cate trei zile si de trei ori cate trei nopti el isi netezi parul si batu, acum d-a treia oara la fereastra.
- Ce e? cine e? si ce voieste? intreba fata de imparat, acuma mai rastit decat in celelalte randuri.
- Eu sunt, surioara! grai feciorul de imparat. De trei ori cate trei zile stau cu dor la tine la fereastra; vreau sa-ti vad fata, sa-ti privesc ochii si sa aud cum curg vorbele de pe buzele tale. Fata de imparat deschise fereastra, privi cu suparare la voinicul cel frumos, apoi grai cu glas neauzit:

- Eu ti-as privi in fata si ti-as grai o vorba: mergi mai-nainte la sora mea cea mijlocie, si numai dupa aceea vino la mine.
- Am sa trimit pe frate-meu cel mijlociu, grai feciorul de imparat. Sa-mi dai insa o sarutare pentru ca sa-mi fie calea mai usoara. Si nici n-a zis bine pana ce si fura un sarutat de la fata cea frumoasa.
- Sa n-ai parte de altul! zise fata de imparat stergandu-se pe buze cu maneca cea tesuta cu altite. Mergi pe calea pe care ai venit: flori sa-ti creasca in cale si flori sa-ti ramana pe urma. Feciorul de imparat merse la fratii sai, le spuse cum si ce, si cel mijlociu porni in cale. Dupa ce feciorul cel mijlociu stete de noua ori cate noua zile si de noua ori cate noua nopti la fereastra fetei celei mijlocii si batu de a treia oara la fereastra ei ea deschise fereastra si ii grai cu glas dragastos:

- Eu ti-as privi in fata si ti-as, grai o vorba: sa mergi insa la sora mea cea mai tanara si numai dupa aceea vino la mine.
- Am sa trimit pe frate-meu eel mai tanar grai feciorul de imparat. Sa-mi dai o sarutare ca sa pot merge mai iute. Si nici nu zise, pana ce si fura un sarut.

- Cel voinic frumos cu fata de imparat ce cale ti-ai ales de mani asa de infocat? Cand feciorul de imparat vazu fata Ilenei si auzi vorba ei, el stete locului, privi la ea si grai cu glas voinicesc:
- Am pomit catre soare, ca sa-i fur o raza, sa-i incredintez sora si s-o duc acasa sa mi-o fac mireasa. Acum, surioara, ma opresc in cale sa privesc la tine, in raza fetei tale, si sa-ti zic o vcirba si sa-ti fur o vorba. Ileana ii raspunse cu intelepciune:
- De ti-ar fi naravul cum iti esle vorba, de ti-ar fi sufletul cum iti este fata, mandre si frumoase, blande si dragastoase, te-as chema in casa, te-as pune la masa si te-as ospata si te-as saruta. Feciorul de imparat sari de pe cal cand auzi aceste vorbe, apoi grai cu glas voinicesc:

- Ca-mi este naravul cum imi auzi vorba, ca-mi este sufletul precum imi vezi fata: lasa-ma in casa, pune-ma la masa si din zori in seara rau sa nu-ti para; si nici nu-si grai vorba, pana ce si sari pe fereastra, si peste fereastra in casa si in casa la masa, si la masa tocmai in frunte, unde sedea imparatul cand era mire.
-Ei! stai! grai lleana. Sa vad mai inainte: esti ce-ar fi sa fii? si numai dup-aceea sa graim vorba si sa gustam pomana si sa incepem dragostea. Poti tu face sa-nfloreasca din brusture trandafir?
- Ba! grai feciorul de imparat.
- Atunci floarea ta este scaiul! zise Ileana cea inteleapta. Poti tu face ca sa cante liliacul in glas frumos?
- Ba! grai feciorul eel de imparat.
- Atunci ziua ta e noaptea! zise Ileana cea inteleapta. Poti tu face sa rodeasca mar pe iarba lupului?
- Pot! grai feciorul de imparat.
- El sa fie pomana ta! zise lleana cea frumoasa si sireata. Asaza-te la masa.

Feciorul de imparat sc aseza la masa. Ei, dar Ileana e Ileana cea sireata! El nu se aseza inca bine, si iata ca si cazu, cu scaun cu tot in pivnita cea adanca in care era ascunsa comoara imparatului. Acuma Ileana incepu sa strige: “primejdie”, si cand se adunara toti argatii ca sa vada ce e si pentru ce, ea le spuse ca a auzit troncote prin pivnita si se teme cum ca a intrat cineva in pivnita ca sa fure comoara imparatului. Multe vorbe n-au facut argatii, ci pe loc deschisera usa cea de fier si intrara in pivnita si aflara pe feciorul cel de imparat si cu rusine Il scoasera la judecata. Ileana spuse judecata:

- Douasprezece fete pedepsite sa-l scoata afara din tara si cand vor ajunge cu el la marginea tarii fiecare sa-i dea cate un sarutat. Asa s-a poruncit, asa s-a intamplat. Cand feciorul cel de imparat a sosit acasa la fratii sai, le-a spus toata intamplarea si, dupa ce le-a spus-o, mare suparare a intrat in sufletele lor. Ei au trimis dara vorba la cele doua mai mari fete de imparat, ca ele sa faca ce vor face ca sa trimita cumva pe Ileana la curtea imparatului celui cu trei feciori, pentru ca ei sa se poata razbuna asupra ei pentru batjocura ce a pus pe capul lor. Cand cea mai mare fata de imparat primi cuvantul feciorilor de imparat, ea se facu bolnava, chema pe Ileana la sine la pat si ii spuse ca ea numai asa se va putea insanatosi, daca Ileana li va aduce mancare de pe vatra feciorilor de imparat.

Ileana, de dragul suroni sale, le facea toate; ea lua asadar cofita si porni catre curtea celor trei feciori de imparat, ca sa mearga sa ceara sau sa ieie si sa aduca. Sosind la curte, Ileana intra in ruptul sufletului in curtea imparateasca si grai catre bucatarul cel mare:
- Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi tu cum te striga imparatul? Mergi iute, ca sa vezi ce si pentru ce si care pricina! Bucatarul isi lua picioarele pe umeri si se departa – ca si la porunca imparateasca adica. Ileana ramase singura in cuhne, isi umplu vasele de bucate, varsa apoi pe jos toate bucatele cele scumpe ce stau la foc si dupa aceea se feri din cale. Dupa ce feciorii de imparat intelesera si despre asta batjocura, ei se suparara inca mai tare decat ce-au fost pana acuma, trimisera din nou vorba la cele doua surori si se pregatira din nou de razbunare. Abia primi sora cea mijlocie cuvantul voinicilor, ea se lacu bolnava, chema pe Ileana la sine la pat si ii spuse ca numai asa se va insanatosi, daca va gusta dm vinul ce se afla in pivnitele feciorilor de imparat. Ileana pentru sora sa le facea pe toate; lua dar cofita si porni ca sa mearga – si sa vina. Sosind la curte, ea intra in ruptul sufletului in pivnita si grai catre pivnicerul cel mare:

- Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi cum te striga imparateasa? Fugi si vezi cum, ce si pentru ce pricina! Pivnicerul isi lua picioarele pe umeri si se departa ca la porunca imparatesei adica. Ileana isi umplu vasele cu vin, varsa ce-a mai ramas prin pivnita, si apoi porni catre casa. Feciorii de imparat trimisera acuma d-a freia oara veste la cele doua fete de imparat ca ele sa trimita pe Ileana cum n-au trimis-o inca. Fetele de imparat se facura acuma amandoua bolnave, chemara pe sora lor la sine si ii spusera ca ele numai atunci se vor insanatosi, daca Ileana le va aduce doua mere de la feciorii cei de imparat.
- Dragi surorile mele – grai Ileana catre ele – pentru voi ma duc si in foc, si in apa; cu atata mai bucuroasa la voinicii cei imparatesti! Si lua dupa aceea cofita si porni, ca sa mearga, sa afle, sa ia, sa aduca si sa scape pe dragele surorile sale de la moarte.

Dupa ce-a inteles feciorul de imparat cel mai tanar cum ca Ileana are sa vina la el in gradina ca sa fure merele cele de aur, el porunci ca, daca va auzi cineva vaiete in gradina, nimeni sa nu cuteze sa intre, ci sa lase pe cel ce s-ar vaita ca sa se vaiete in pace. Lua dupa aceea cutite mari, si sabii, si sulite si fel de fel de lucruri si le ascunse in pamant, pe sub marul cel cu poame de aur; le ascunse asa, ca numai varful ascutit le iesa din pamant. Dupa ce a gatit tot, el se ascunse intr-un tufis, asteptand sosirea Ilenei. Ileana sosi la poarta gradinii si cand ea vazu leii cei mari ce stau paza la intrare, le arunca cate o bucatica de carne; leii incepura a se bate, iar Ileana merse la mar pasi incet printre cutite, sabii, sulite si alte lucruri si se sui in pom.

- Sa-ti fie de bine, surioara! grai feciorul de imparat acuma. Imi pare bine ca te vad la casa mea.
- A mea sa fie bucuria! raspunse Ileana, ca am voinic imparatesc, si frumos si viteaz, de tovaras. Aide, sui-te in pom si-mi ajuta sa culeg mere pentra dragele surorile mele, ca le-au cerut cu limba de moarte. Feciorul de imparat nici nu dorea mai mult, el avea de gand ca sa traga pe Ileana din pom intre cutite.
- Esti buna, tu, Ileano, grai el, fii dar inca mai buna si-mi da mana de ma ajuta sa urc in pom! “Rau e gandul tau – isi gandi Ileana – dar parte sa ai de el!” ii dete apoi mana, il ridica pe trupina pana la cracuri, il lasa apoi ca sa cada intre cutite, si sabii, si sulite si fel de fel de alte lucruri ce erau gatite spre pierzarea ei.
- Na-ti, grai dupa aceea, sa stii si tu ce ai avut de gand.

Voinicul cel rau la suflet incepu sa strige si sa se vaiete: hei! dar nimeni nu venea sa-i ajute, ci-l lasau ca, dupa porunca lui, sa se vaiete in pace si sa sufere si sa rabde usturaturile cele grozave. Ileana isi lua merele, le duse acasa, le dete la surorile ei, se intoarse dupa aceea la curtea imparatului si le spuse argatilor ca sa mearga sa scape pe domnul lor din primejdia cea mare. Feciorul eel de imparat, batjocorit ca vai de el, trimise dupa cea mai vestita vrajitoare din tara, ca sa vina sa-i faca de leac si sa-i vindece ranile. Ileana s-a fost dus insa mai nainte la vrajitoare si i-a dat bani multi ca s-o lase pe ea, pe Ileana. sa mearga in locul vrajitoarei.

Asa ajunse Ileana ca vrajitoare la curtea imparatului; ea porunci apoi ca sa se ia pielea unui bivol si sa se puna trei zile si trei nopti in muratura sarata, si dupa aceea s-o scoata si sa inveleasca in ea pe feciorul cel ranit. Usturaturile feciorului de imparat se facura inca mai strasnice, durerile lui inca mai nesufente. Cand el vazu dar cum c-acuma nu e bine, trimise dupa un popa, ca, mai nainte de de-ar muri, sa-si usureze sufletul si sa se impartaseasca. Dar Ileana nici acuma nu dormea; ea merse la popa, ii dete multi bani si facu ca el sa o trimita pe ea in locul lui. Asa ajunse Ileana ca popa la curtea imparatului. Cand Ileana ajunse la patul feciorului de imparat, el era pe pragul mortii; nu mai erau in el decat trei rasuflari.

- Fatul meu, grai Ileana popita, m-ai chemat la tine ca sa-ti marturisesti pacatele, Gandeste dar la ceasul mortii si spune-mi ce-ti zace la inima. Esti suparat pe cineva ori ba?
- Ba! pe nimeni! grai feciorul de imparat, pe nimeni, afara de Ileana, fata cea tanara a imparatului vecin si o urasc cu dor si dragoste vorbi mai departe feciorul de imparat. Daca ar fi sa nu mor si sa ma insanatosesc, ma duc s-o petesc la imparatul, si daca n-o pieri in noaptea cea dintai, atunci ea sa-mi fie sotie credincioasa si dupa lege! Ileana asculta aceste vorbe, zise inca si ea putine si apoi merse acasa. Aici intelese ca surorile ei plang si se vaieta pentru ca au fost samtit ca imparatul are sa soseasca acasa de la lupta cea mare.
- Bucurie s-aveti, le zise Ileana, cand auziti ca tatal nostru cel bun are sa vina acasa intreg si sanatos.
- Hei! ca noi ne-am bucura, raspunsera, daca nu ne-ar fi vestejit floarea, nu ne-ar fi putrezit marul si nu ni s-ar fi suparat pasarica; dar acum e vai si amar de capul nostru.

Cand Ileana auzi astfel de vorbe, ea merse la sine in casa si afla ca floarea e inca aburita de roua, ca pasarea e flamanda si ca marul numai nu zice “mananca-ma, surioara”. Ca sa le ajute dar dragilor surorilor ci, ea dete la una dintre ele floarea, la alta dete pasarica, iar sie-si tinu numai marul cel fraged. Asa astepta sosirea imparatului celui aspru la porunca. Imparatul, indata ce sosi acasa, intra la fata cea mai mare si o intreba de floare, de pasarica si de mar. Ea ii arata numai floarea; si asta era insa pe jumatate vestejita. Imparatul nu zise nimic, ci merse la fiica-sa cea mijlocie. Asta-i arata numai pasarica; si asta era insa pe jumatate intristata, imparatul iarasi nu zise nimic, ci merse fara vorba la fiica-sa ce amai mica, la Ileana cea inteleapta. Cand imparatul vazu marul pe dulapul Ilenei, el era sa-l manance cu ochii de frumos ce era.

- Unde ai pus floarea si ce ai facut cu pasarica? intreba el pe Ileana. Ileana nici nu raspunse, ci fugi la surorile sale si aduse o floare proaspata si o pasare vesela.
- Mare sa cresti, fata mea! grai imparatul, acum vad ca ti-ai pazit credinta. De la Ileana imparatul iarasi merse la fiica-sa cea mijlocie si apoi la cea mare. Dupa ce el le intreba de cele trei lucruri ce le-a incredintat, ele isi adusera cu graba pasarea, floarea si marul de la Ileana. Hei! dar bunul Dumnezeu nu rabda minciuna: la ele floarea era vesteda; pasarea era trista si numai marul era proaspat, fraged, rumen si imbietor la fata. Cand imparatul o vazu aceasta, el intelese toata treaba; porunci dar ca pe cele doua fete mai mari sa le ingroape pan’ la sanisori in pamant si asa sa le lase ca sa vesteasca asprimea pedepsei imparatesti, iar pe Ileana o lauda si o saruta si multa vorba buna si imparateasca facu cu ea, zicandu-i:

- Mult noroc sa ai, fata mea, caci tu ti-ai pazit credinta. Dupa ce feciorul cel mai tanar al imparatului vecin s-a insanatosit, el incaleca si porni ca sa vina si sa peteasca pe Ileana, Imparatul cel batran, tata Ilenei, ii zise cu vorba parinteasca, cand el isi spuse gandul care l-a facut sa ponieasca in cale:
- Fatul meu, voinice, mergi si intreaba pe Ileana; cum ca doreste, cu ajutorul lui Dumnezeu, asa are sa fie. Iar Ileana nu zise nici o vorba, ci lasa ca voinicul cel patit sa o sarute. Atunci imparatul pricepu toata treaba si grai:
- Dragi copiii mei, bag scama asa a fost dat, ca voi sa va fiti sot si sotie; sa va fie dara de bine!Multa vreme n-a trecut pana ce Ileana se cununa cu feciorul cel voinic, incat i-a mers vestea in septe tari… Hei! dar Ileana n-a uitat vorba si gandul cel rau al feciorului de imparat: ea stia ca in cea dintai noapte dupa cununie are sa o primejduiasca. Porunci dara ca sa se faca o papusa de zahar tocmai atat de mare cum era ea insasi, cu fata, cu ochi, cu buze, cu toata faptura Ilenei… si cand papusa fu gatita, ea o ascunse in patul in care ea avea sa se culce in acea noapte. Sara, cand cuscrii si corinteii s-au fost asezat la odihna si Ileana s-a fost culcat in pat, feciorul de imparat grai catre mireasa lui:

- Draga Ileana, sa mai astepti putintel, ca eu vin indata.Iesi dupa aceea din casa. Ileana nu se gandi mult, ci sari din pat, lasa papusa cea de zahar in locul sau si se ascunse sub o perdea ce sta la capul patului. Ileana nici nu se ascunsese bine, pana ce feciorul cel de imparat si intra in casa cu o sabie ascutita in mana.
- Sa-mi spui acuma, Ileana draga mea, grai el, tu m-ai aruncat pe mine in pivnita?
- Eu! grai Ileana de sub perdea. Feciorul de imparat dete o data cu sabia peste sanisorii papusii.
- Tu m-ai scos cu batjocura din tara? intreba el de-a doua oara.
- Eu! grai Ileana.

Feciorul de imparat dete peste fata.
- Tu mi-ai varsat mancarile? intreba feciorul de imparat de-a treia oara.
- Eu! grai Ileana. Feciorul de imparat dete cu spada de sus in jos.
- Tu mi-ai varsat vinul? intreba feciorul de imparat de-a patra oara.
- Eu! grai Ileana. Feciorul de imparat dete cu spada o data crucis si o data curmezis. Iar Ileana incepu a rasufla aburi de moarte.
- Tu m-ai aruncat in cutite? intreba feciorul de imparat de-a cincea oara, si mai in urma.
- Eu! grai Ileana.

Feciorul de imparat impunse acuma cu sabia in inima Ilenei, incepu apoi sa dea in toate partile, si crucis, si curmezis, si in lung, si in lat, sa dea din toate puterile ce avea, incat ii curgeau lacramile parau. Cand se apropiara zorile de ziua, el incepu sa planga din toata inima. O data ii sari o bucatica de zahat in gura.
- Hei! Ileana! dulce ai fost vie, dar dulce esti si moarta! zise el plangand inca mai tare.
- Dulce, zau! grai Ileana, iesind de sub perdea, dar pe de-o suta si de o mie de ori mai dulce am sa fiu de aci inainte. Feciorul de imparat stete impietrit de bucurie cand vazu pe Ileana intreaga si sanatoasa. El o cuprinse in brate, si de aci inainte traira multi ani fericiti si imparatira peste tara cu pace si cu noroc.