f POVESTI - URSUL PACALIT DE VULPE

POVESTI - URSUL PACALIT DE VULPE

Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicaieri. Facindu-se ziua alba, vulpea iesi la marginea drumului si se culca sub o tufa, gindindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mincare.
Sezind vulpea cu botul intins pe labele dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea radica puTin capul si uitindu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de doi boi.

- “Bun!” gindi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi moarta.
Carul, apropiindu-se de vulpe, Taranul ce mina boii o vede si crezind ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: “Aho !Aho!” Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape, si vazind-o ca nici nu sufla, zice: “Bre, da cum naiba a murit vulpea asta aici ?! Tii!… ce frumoasa caTaveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoi”. Zicind asa, apuca vulpea de dupa cap si tirind-o pina la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: “hais! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.
Taranul mergea pe linga boi si-i tot indemna sa mearga mai iute ca sa ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.
Insa cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mina, carul scirTiia si pestele din car cadea.
Dupa ce hoaTa de vulpe a aruncat o mulTime de peste pe drum, biniii…sor! sare si ea din car, si cu mare graba, incepe a stringe pestele de pe drum. Dupa ce l-a strins gramada, il ie, il duce la vizuina sa si incepe a minca, ca taaa…re-i mai era foame.

Tocmai cind incepuse a minca, iaca vine la dinsa ursul.
- “Buna masa, cumatra! Tiii! da ce mai de peste ai! Da-mi si mie ca taaa…re mi-i pofta!”
- “Ia mai pune-Ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca Ti-i asa de pofta, du-te si-Ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa maninci.”
- “InvaTa-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.”
Atunci vulpea rinji dinTii si zise:
- “Alei, cumatre! da nu stii ca nevoia te duce pe unde nu Ti-e voia si te invaTa ce nici nu gindesti? Asculta, cumatre: vrei sa maninci peste? Du-te desara la baltoaga cea din marginea padurii, vira-Ti coada in apa si stai pe loc, fara sa te misti, pina despre ziua; atunci smunceste virtos spre mal, si ai sa scoTi o mulTime de peste; poate indoit si intreit decit am scos eu.”
Ursul ne mai zicind nici o vorba, alerga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurii, si-si vira in apa toata coada!…
In acea noapte incepuse a bate un vint rece, de ingheTa limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. IngheaTa zdravan si apa din baltoaga, si prinde coada ursului, ca intr-un cleste. De la o vreme, ursul ne mai putind de durerea cozii si de frig, smunceste odata din toata puterea. Si sarmanul urs! in loc sa scoata peste, ramine far de coada!
Incepe el acum a mormai cumplit, s-a sari in sus de durere. Si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de minia ursului. Ea iesise din vizuine si se virise in scorbura unui copac din apropiere; si cind vazu pe urs ca vine far de coada, incepu a striga:

- “Hei, cumatre! Dar Ti-au mincat pestii coada, ori ai fost prea lacom, s-ai vrut sa nu mai ramina pesti in balta?”
Ursul, auzind ca inca-l mai ie si-n ris, se inciudeaza si mai tare, si se rapede iute spre copac; dar gura scorburii fiind strimta, ursul nu poate sa incapa inauntru. Atunci el cauta o creanga cu cirlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala… Dar cind apuca ursul de piciorul vulpii, ea striga: “Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac”… Iar cind anina cirligul de copac, striga: “Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!”
In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Si iaca asa, a ramas ursul pacalit de vulpe!